Turcia va lansa „în următoarele zile” o nouă operaţiune în nordul Siriei împotriva forţelor kurde susţinute de SUA, a anunţat preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, scrie BBC.
Operaţiunea, despre care Erdogan a afirmat că se va concentra pe teritoriul la est de râul Eufrat, riscă să ducă la o confruntare cu SUA. Susţinerea americanilor faţă de forţele kurde a tensionat relaţiile cu Ankara, care consideră gruparea kurdă YPG ca fiind una teroristă.
Din 2016 până în prezent, Turcia a mai lansat două ofensive împotriva kurzilor. Unităţile de Protecţie a Poporului Kurd (YPG) controlează regiuni importante din nord-estul Siriei, la graniţa cu Turcia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Vom începe operaţiunea de a elibera zona de la est de Eufrat de teroriştii separatişti în câteva zile”, a declarat Erdogan într-un discurs televizat miercuri, făcând referire la teritoriile controlate de YPG.
El nu a specificat ce zone vor fi vizate, însă ar fi pentru prima oară când forţele turce au ajuns la est de râu.
„Soldaţii americani nu au fost niciodată ţinta noastră”, a adăugat el. În jur de 2000 de soldaţi americani se află în prezent în Siria, majoritatea dintre ei fiind în nord.
Turcia consideră YPG ca făcând parte din Partidul Poporului din Kurdistan (PKK), care s-a luptat pentru autonomia kurdă în sud-estul Turciei în ultimii 30 de ani.
Erdogan doreşte să îi oprească pe kurzi din a-şi consolida controlul în teritoriul sirian pentru a evita astfel formarea unei regiuni autonome la graniţă.
Soldaţii americani au colaborat îndeaproape cu forţele kurde care fac parte dintr-o alianţă – Forţele Democrate Siriene (SDF) – care se luptă cu ISIS în regiune. Turcia a criticat această politică a SUA.
Tensiunile dintre cele două ţări au crescut în ultimele săptămâni. Turcia susţine că este nemulţumită de întârzierea implementării unui acord cu SUA potrivit căruia va fi eliberat un oraş important din nord de sub controlul kurzilor.
Acordul privind oraşul Manbij a fost aprobat în februarie pentru a se încerca restabilirea păcii în regiune.
Marţi, Pentagonul a anunţat că a înfiinţat posturi de observaţie în regiunea de nord a Siriei de la graniţa cu Turcia care au ca scop prevenirea unor confruntări între armata turcă şi soldaţii kurzi. Hulusi Akar, ministrul Apărării din Turcia, a cerut SUA să anuleze această decizie şi să încheie colaborarea cu YPG.
La sfârşitul lui octombrie, Turcia a bombardat mai multe posturi kurde din nordul Siriei, forţând astfel o suspendare a operaţiunilor SDF împotriva ISIS.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.