Principalele partide de opoziţie din Turcia vor anunţa o alianţă înaintea alegerilor naţionale din iunie, un pas care ar putea însemna o provocare importantă pentru dominaţia partidului lui Recep Tayyip Erdogan, Justiţie şi Dezvoltare, scrie The Guardian.
Acordul, la care participă şi principalele partide laice şi naţionaliste de opoziţie, va diminua controlul deţinut de partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP) asupra Parlamentului.
Coaliţia va fi anunţată oficial joi şi va include Partidul Republicanilor (CHP), Iyi, partidul islamist Saadet (SP) şi Partidul Democrat (DP).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Partidul laic CHP este cea mai mare grupare de opoziţie în parlament iar partidul Iyi este compus în principal din politicieni naţionalişti. Liderul Iyi, Meral Aksener, a declarat că va candida la preşedinţie.
Coaliţia va candida la alegeri împotriva alianţei formată din AKP şi partidul Acţiunea Naţionalistă (MHP).
Erdogan a ordonat organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare pe 24 iunie, cu un an şi jumătate înainte de data anunţată iniţial. Noul preşedinte va avea puteri sporite care au fost aprobate printr-un referendum anul trecut.
Deşi Erdogan este favorit clar pentru a câştiga, un bloc de opoziţie mai mare ar putea să fie o provocare semnificativă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.