Parlamentul din Turcia a aprobat propunerea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan de a organiza alegeri prezidenţiale şi parlamentare în 24 iunie, cu aproape un an şi jumătate mai devreme decât era programat, scrie Reuters.
Parlamentarii partidului de opoziţie pro-kurd HDP au părăsit clădirea Parlamentului înainte de vot, în semn de protest. Cei rămaşi au susţinut propunerea.
Decizia vine la propunerea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, care a declarat că a discutat cu şeful partidului Mişcarea Naţionalistă (MHP), Devlet Bahceli, care sugerase că alegerile ar trebui să aibă loc mai devreme.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Evenimentele din Siria şi din alte părţi au făcut necesară grăbirea trecerii la noul sistem executiv pentru a putea lua măsuri privind viitorul ţării noastre. Am discutat despre sugestia lui Bahceli cu autorităţile relevante. Am ajuns la concluzia că ar trebui să avem o abordare pozitivă faţă de aceste alegeri anticipate”, a adăugat el.
Alegerile prezidenţiale şi parlamentare erau programate pentru noiembrie 2019. În urma unui referendum de anul trecut, Turcia a decis să treacă la forma de guvernământ a unei republici prezidenţiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.