Ministerul Sănătăţii de la Ankara a anunţat joi după-amiază că testele efectuate pe victimele atacului chimic sirian demostrează expunerea la gaz sarin în provincia Idlib. De asemenea, un număr de 31 de civili sirieni primesc îngrijiri medicale în spitalele turceşti, iar trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce au fost aduse peste graniţă din Siria, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pe baza rezultatelor testelor, am detectat în pacienţi dovezi care ne determină să credem că au fost expuşi la substanţa chimică cunoscută drept sarin”, se arată într-un comunicat al ministerului Sănătăţii.

De asemenea, bilanţul atacului ”chimic” a crescut la 86 de morţi îm oraşul sirian Khan Sheikhoun.

”Sunt 30 de copii şi 20 de femei printre victime”, un bilanţ în creştere din cauza decesului unor răniţi grav, a precizat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

Aceste zeci de persoane, între care se află şi copii, care prezintau convulsii şi dificultăţi în a respira, cărora li s-a administrat oxigen, au murit în urma unui raid aerian care a avut loc marţi, la Khan Sheikhoun, un fief rebel şi jihadist în nord-vestul Siriei.

Potrivit medicilor de la faţa locului, simptomele pacienţilor sunt similare celor constatate la victime ale unui atac chimic - pupile dilatate, convulsii şi prezenţa unei spume la gură.

Atacul a provocat un val de indignare la nivel internaţional, iar mai multe ţări occidentale au acuzat regimul lui Bashar al-Assad.

După ce Damascul a fost arătat cu degetul, Moscova a catalogat drept ”inacceptabil” un proiect de rezoluţie, care condamnă atacul chimic, prezentat la ONU de către Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.