Turcia a depăşit în mod oficial pragul de 3.000 de morţi din cauza epidemiei noului coronaviurs, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii, potrivit căruia 89 de oameni au murit din cauza covid-19 de marţi seara şi până miercuri seara, iar bilanţul total al deceselor a crescut la 3.081, relatează AFP.
De asemenea, 2.936 de contaminări au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, iar bilanţul total al contaminărilor a crescut la 117.589 de la începutul epidemiei.
Ministrul Sănătăţii Fahrettin Koca a anunţat miercuri că Turcia este pe cale să traverseze ”faza vârfului” epidemiei şi a relevat o ”tendinţă de scădere” a noilor cazuri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a anunţat că peste 7.500 de îngrijitori au fost contaminaţi - reprezentând 6,5% din totalul persoanelor infectate.
În lupta împotriva epidemiei, Turcia şi-a multiplicat măsurile prin închiderea şcolilor, interzicerea manifestaţiilor culturale şi sportive şi plasarea în izolare punctuală în weekenduri.
Locuitorii din cele 30 cele mai populate provincii din ţară - inclusiv cele în care se află Istanbulul şi Ankara - nu au dreptul să iasă din casă timp de trei zile, începând de vineri.
”În funcţie de evoluţia numărului cazurilor, vom putea în curând să relaxăm măsurile în provinciile mai puţin afectate”, a anunţat miercuri ministrul Sănătăţii.
Autorităţile au dublat, în ultimele săptămâni, testările.
Miercuri au fost efectuate peste 40.000 de teste, potrivit Ministerului Sănătăţii, care precizează că numărul testărilor se apropie de un milion.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...