Turcia intenţionează să lanseze o ofensivă în nordul Siriei, la est de fluviul Eufrat, cu scopul de a disloca o miliţie kurdă pe care o consideră teroristă, a anunţat preşedintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
”Noi am intrat în Afrin, Jarabulus şi Al-Bab. Vom merge apoi la est de Eufrat”, a anunţat duminică Erdogan, referindu-se la localităţile cucerite de rebelii sirieni susţinuţi de Turcia.
”Noi am spus acest lucru Rusiei şi Americii. Pentru că, atât timp cât vom fi hărţuiţi, nu ne va fi posibil să păstrăm tăcerea”, a declarat şeful statului turc într-un discurs televizat, pe care l-a susţinut la Bursa, în nord-vestul Turciei.
Erdogan ameninţă de luni de zile să lanseze o ofensivă, la est de Eufrat, împotriva miliţiei kurde Unităţile Protecţiei Poporului (YPG), susţintă de Washington. Ameninţările sale nu au fost însă puse în aplicare după ce Statele Unite au propus, la începutul lui 2019, formarea unei ”zone de securitate” în vederea evitării oricărei intervenţii turce.
Ankara s-a plâns anul trecut de tiruri trase împotriva militarillor săi de către YPG în nordul Siriei.
Recep Tayyip Erdogan a făcut acest anunţ cu o zi înaintea sosirii unei delegaţii militare americane la Ankara, cu scopul de a discuta despre ”zona de securitate” cu autorităţile turce.
Turcia estimează că YPG sunt o ”emanaţie teroristă” a mişcării separatiste kurde. Însă Statele Unite se sprijină pe YPG în lupta lor împotriva grupării Statul Islamic (SI).
Preşedintele american Donald Trump a propus să se creeze o ”zonă de securitate” de 30 de kilometri lungime, de-a lungul frontierei siriano-turce, în urma ameninţărilor lui Erdogan, în decembrie, de a pătrunde în Siria.
Oficiali turci au declarat că orice ”zonă de securitate” ar trebui să se afle sub controlul Ankarei şi că YPG ar trebui îndepărtate de regiune.
Un purtător de cuvânt al Ministerului turc de Externe, Hami Aksoy, a anunţat vineri că nu s-a ajuns încă la un acord asupra ”zonei de securitate”, iar Ankara speră ca Washingtonul să prezinte noi propuneri.
În cazul în care ”nu se găseşte vreun teren de înţelegere cu Statle Unite”, Turcia va fi nevoită ”să creeze ea însăţi zona de securitate”, a subliniat el.
În ultimele săptămâni, presa locală a scris că s-au trimis vehicule militare şi unităţi de comando către localităţi turce situate în apropiere de frontiera siriană.
Forţele turce i-au susţinut pe rebelii sirieni în cadrul unei operaţiuni, în 2016, împotriva Statului Islamic. La începutul lui 2018, rebelii susţinuţi de Ankara au cucerit Afrim de la YPG.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...