Tunisianul care a ucis 12 persoane intrând cu un camion în mulţimea de la Târgul de Crăciun de la Berlin a primit ordine direct de la Statul Islamic, scrie sâmbătă Der Spiegel, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Gruparea militantă şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul din 19 decembrie, dar nu era clar dacă l-a planificat sau executat sau dacă doar l-a inspirat pe autor cu apelurile către susţinătorii săi să vizeze ţările inamice.

Der Spiegel citează informaţii oferite pe 8 ianuarie autorităţilor germane de securitate din partea Emiratelor Arabe Unite, care au comunicat că Anis Amri, solicitantul de azil care a intrat cu camionul în mulţime, a primit ordine din partea unei echipe a Statului Islamic.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Echipa le era cunoscută autorităţilor germane din alte anchete privind presupuşi militanţi ISIS care pozau în refugiaţi.

Parchetul federal şi poliţia federală analizează informaţiile, scrie Der Spiegel, precizând că autorităţile germane consideră sursa credibilă.

Amri, care a jurat credinţă Statului Islamic, a fost ucis de poliţia italiană la Milano, la patru zile după atacul de la Berlin. Statul Islamic a afirmat că atacul a fost comis de un “soldat (al său – n.r.) (…), în replică la apelurile pentru a viza cetăţeni ai statelor coaliţiei” internaţionale care luptă împotriva sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.