Preşedintele american, Donald Trump, a declarat joi că statul Arizona „se pregăteşte de un val masiv” de imigranţi în partea graniţei care nu are un gard de protecţie, scrie Reuters.
„Arizona, împreună cu armata noastră şi ofiţerii vamali se pregătesc de un val masiv în zona fără zid. Nu îi vom lăsa să treacă”, a scris Trump pe Twitter, menţinând astfel presiunea pe membrii Congresului pentru a aproba legislaţia necesară pentru a ţine guvernul funcţional până pe 30 septembrie 2019.
Reprezentanţi ai Casei Albe, Departamentului pentru Securitate Naţională şi ai Pentagonului nu au răspuns cererilor Reuters privind comentarii în acest sens.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Nu este clar deocamdată la ce imigranţi se referă Trump.
Miercuri, agenţia americană care se ocupă cu protecţia graniţelor a informat că ofiţerii vamali au reţinut două grupuri de 124 de persoane cu familii din Honduras şi Guatemala care au trecut graniţa în SUA.
Congresul american a aprobat un proiect de lege valabil două săptămâni privind cheltuielile, însă membrii Congresului trebuie să cadă de acord privind o soluţie pe termen lung pentru a aloca fonduri agenţiilor guvernamentale până la sfârşitul anului fiscal, în septembrie 2019.
Trump, care a făcut din construirea unui zid la graniţa cu Mexicul una dintre cele mai importante promisiuni din campanie, a cerut cinci miliarde de dolari în acest an de la Congres în acest sens şi a ameninţat că este dispus să asiste la închiderea guvernului dacă nu se va ajunge la un consens.
Democraţii susţin că zidul nu ar fi eficient în oprirea imigraţiei ilegale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.