Fostul preşedinte republican Donald Trump ameninţă să ”îngroape”, săptămâna aceasta, prin aliaţii săi din Congres, orice viitor ajutor american destinat Ucrainei în război cu Rusia, relatează AFP.
Miliardarul şi-a lansat ameninţările după prezentarea publică a unui proiect de lege adoptat în Senat, care prevede o anvelopă în valoare de 60 de miliarde de dolari destinată Kievului.
Acest proiect de lege - care prevede în afară de acest ajutor în valoare de 60 de miliarde de dolari destinat Kievului, un ajutor în valoare de 14 miliarde dolari destinat Israelului şi o reformă a sistemului american al imigraţiei - ”s-a născut mort”, a anunţat, la rândul său, preşedintele Camerei Reprezentanţilor Mike Johnson, un apropiat al lui Donald Trump.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele democrat Joe Biden susţine acest proiect de lege şi a cerut Congresului ”să-l adopte rapid”.
Însă, în aceste negocieri, predecesorul şi probabilul său rival în alegerile prezidenţiale din noiembrie este cel care are de spus ultimul cuvânt.
Fără o susţinere a republicanilor în Camera inferioară a Congresului, mulţi dintre ei loiali lui Donald Trump, proeictul de lege nu poate fi adoptat.
Pentru a fi adoptat, acest text este necesar să fie adoptat de către ambele camere ale Congresului.
Democraţii sunt majoritari în Senat, însă republicanii controlează Camera Reprezentanţilor.
După aproape doi ani de Război în Ucraina, căreia Congresul i-a trimis ajutoare în valoare de 110 miliarde de dolari, mulţi republicani cer ca Statele Unite să nu mai dea Kievului nimic.
Ei urmează, în marea lor majoritate, directivele lui Donald Trump, care pretinde că, dacă este ales în noiembrie, va rezolva Războiul din Ucraina ”în 24 de ore” - fără să spună şi cum anume.
Luni, miliardarul a mers mai departe.
”Nu fiţi PROŞTI”, le-a spus el congresmenilor republicani, apreciind că ”numai un idiot sau un democrat de stânga radicală ar vota pentru acest proiect de lege oribil”.
Dincolo de acest text este vorba despre faptul că viitorul ajutorului american destinat Ucrainei este în pericol.
Textul, prezentat duminică, este considerat unul dintre puţinele proiecte de lege susceptibile să fie adoptate de către ambele partide.
”Fereastra de tir” a unei acţiuni înainte de alegerile prezidenţiale de peste zece luni pare acum minusculă, dacă nu inexistentă.
De la începutul războiului, Kremlinul mizează pe declinul ajutării Ucrainei de către Occident, iar orice ezitare a aliaţilor Kievului întăreşte convingerea Rusiei că va câştiga acest pariu,
Statele Unite, primul susţinător militar al Ucrainei, au declocat la sfârşitul lui decembrie ultima tranşă a ajutorului militar disponibil Ucrainei.
Americanii s-au împotmolit de mai multe luni în deblocarea unor noi fonduri, cerute cu insistenţă de către preşedinţii american Joe Biden şi ucrainean Volodimir Zelenski.
Ultimele două vizite ale preşedintelui ucrainean la Washington - în seprembeie şi decembrie 2023 - s-au soldat în acest sens cu eşecuri.
Conştient de faptul că sentimentul urgenţei s-a stins la Washongton, Joe Biden a cerut Congresului, în octombrie, să cupleze ajutorul destinat Ucrainei cu ajutorul destinat Israelului, aliatul Statelor Unite, aflat în război în Sâşia Gaza împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas.
El a cerut totodată cuplarea cu o reformare drastică a politicii americane a imigraţiei, un subiect politic fierbinte şi cu atât mai fierbinte într-un an electoral.
Însă totul pare în zadar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.