Donald Trump îşi dezvăluie marţi planul de pace în Orientul Mijlociu, salutat drept ”istoric” de Israel, dar care are puţine şanse de succes atât timp cât este respins în avans şi cu forţă de către palestinieni, relatează AFP.
După mai bine de doi ani de muncă discretă şi mai multe amânări, preşedintele Statelor Unite a dat întâlnire la ora locală 12.00 (19.00, ora României) cu ”foarte marele (său) plan”.
El nu va fi singur. Ca pentru a sublinia cît de mult s-a apropiat statul american de statul evreu în preşedinţia sa, el urmează să fie flancat la acest anunţ solemn de la Casa Albă de premierul israelian în exerciţiu şi ”marele (său) prieten” Benjamin Netanyahu, pe care l-a primit luni în Biroul Oval.
Obiectivul - pe care fostul om de afaceri newyorkez în domeniul imobiliar, care se laudă că este un negociator fără pereche, l-a stabilit încredinţând ginerelui şi consilierului său Jared Kushner în primăvara lui 2017 spinoasa sarcină de a gândi o propunere susceptibilă să conducă la ”acordul ultim” între israelieni şi palestinieni - este să reuşească acolo unde predecesorii săi au eşuat.
”De mulţi, mulţi, mulţi ani, de decenii şi de secole căutăm pacea în Orientul Mijlociu. Iar asta este o oportunitate de a ajunge la ea”, a reafirmat luni Netanyahu.
”Cred că există o şansă” de favorizare a păcii, a adăugat Trump, afişându-şi optimismul în pofida ”nu”-ului categoric al Autorităţii Palestiniene (AP), care consideră că Washingtonul nu mai are credibilitatea necesară pentru a acţiona ca mediator, după o serie de decizii în favoarea Israelului.
”DEJA MORT”
”Noi credem că până la urmă vom avea susţinerea palestinienilor”, a riscat Trump să prezică, mizând pe susţinerea, departe de a fi dată, a altor ţări arabe.
Potrivit unor oficiali palestinieni de rang înalt, preşedintele AP Mahmoud Abbas a refuzat, în ultimele luni, oferte de dialog ale preşedintelui american şi a apreciat că planul acestuia este ”deja mort”.
Iar premierul palestinian Mohammad Shtayyeh a îndemnat în avans comunitatea internaţională să boicoteze proiectul, contrar, în opinia sa, dreptului internaţional.
”Acesta nu este un plan de pace pentru Orientul Mijlociu”, a subliniat el, apreciind că iniţiativa vizează înainte de toate să-i protejeze pe ”Trump de destituire”, iar pe ”Netanyahu de închisoare”.
Un semn al faptului că acest calendar este delicat - cu o lună înainte de noi alegeri în israel în contextul în care Netanyahu este inculpat de corupţie -, locatarul Casei Albe l-a primit şi pe principalul său rival, Benny Gantz.
Însă împreună cu ”Bibi” a ales el să apară în faţa camerelor de luat imagini.
Iar ca de fiecare dată când se află în prezenţa lui Trump, Netanyahu nu şi-a ascuns entuziasmul.
”Mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru Israel”, a lansat el, citând linia dură dură adoptată împotriva Iranului, recunoaşterea Ierusalimului drept capitala Israelului sau decizia de a nu mai considera coloniile israeliene din Cisiordania drept ”contrare dreptului internaţional” - tot atâtea viraje diplomatice împotriva palestinienilor.
50 DE MILIARDE
Saeb Erekat, secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP) a declarat duminică pentru AFP că îşi rezervă dreptul de a se retrage din Acordurile de la Oslo, care încadrează relaţiile cu Israelul.
Potrivit acordului interimar numit Oslo II din septembrie 1995 încheiat între OLP şi Israel, Cisiordania a fost împărţită în trei zone: A - sub control civil şi securitar israelian, B - sub control civil palestinian şi securitar israelian şi C - sub control civil şi securitar israelian.
Or planul lui Donald Trump ”va transforma ocupaţia temporară în ocupaţie permanentă”, a denunţat Erekat.
Proiectul american a fost respin şi de către Hamas, care se aflăla putere în Fâşia Gaza, o enclavă palestiniană cu două milioane de locuitori despărţită geografic de Cisiordania, în care se limitează puterea lui Mahmoud Abbas.
Şeful mişcării islamiste Ismail Haniyeh a avertizat împotriva unei ”noi faze” a luptei palestiniene împotriva ocupaţiei israeliene.
Statele Unite au prezentat în iunie partea economică a planului lor, care pevede investiţii internaţionale în valoare de aproximativ 50 de miliarde de dolari în teritoriile palestiniene şi în ţările arabe vecine pe o perioadă de zece ani. Însă detaliile concrete ale acestui proiect rămân obiectul unor speculaţii.
Potrivit palestinienilor, planul american cuprinde anexarea de către Israel a Văii Iordanului, o vastă zonă strategică în Cisiordania şi coloniile din teritoriile palestiniene, dar şi recunoaşterea oficială a Ierusalimului drept numai capitala a Israelului.
Există un stat palestinian în propunerea americană? Misterul rămâne. Însă Donald Trump şi Jared Kushner au refuzat până acum să folosească acest termen, rupând cu poziţia tradiţională a comunităţii internaţionale în favoarea unei soluţii ”cu două state”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...