Administraţia Trump a intensificat presiunea asupra preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, anunţând sancţiuni împotriva companiei petroliere de stat PDVSA, scrie The Guardian.
Steve Mnunchin, secretarul american al Trezoreriei, a anunţat într-o conferinţă de presă că sancţiunile vor ajuta la pedepsirea „celor responsabili de declinul tragic al Venezuelei” şi îl ajută pe Juan Guaido, liderul opoziţiei care săptămâna trecută s-a autoproclamat preşedintele legitim al Venezuelei şi a fost recunoscut de SUA.
„Este o tragedie completă să ai o criză umanitară într-o ţară care are resurse bogate”, a declarat Mnunchin.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sancţiunile, care reprezintă cea mai dură măsură economică luată de SUA împotriva lui Maduro până în prezent, vin la cinci zile după ce declaraţia lui Guaido a stârnit o criză politică în ţară.
John Bolton, consilierul pe securitate naţională, a declarat că bunuri în valoare de şapte miliarde de dolari al PDVSA vor fi blocate imediat iar compania va pierde aproximativ 11 miliarde de dolari în exporturi în următorul an.
Bolton a afirmat că sancţiunile reprezintă o încercare de a ameliora „sărăcia, foametea şi criza umanitară” din naţiunea sud-americană şi de a-l opri pe Maduro să fure bunurile poporului din Venezuela.
„Acum este timpul să susţinem democraţia şi prosperitatea în Venezuela”, a precizat el, făcând apel la „toate naţiunile responsabile” să îl susţină pe Guaido.
Totuşi, Bolton a recunoscut că există şi interese strategice ale SUA, inclusiv îngrijorări privind prezenţa şi activităţile naţiunilor ostile SUA în regiune.
„Considerăm că stabilitatea şi democraţia în Venezuela sunt în interesul naţional al Statelor Unite în acest moment. Regimul autoritar al lui Chavez şi Maduro a permis penetrarea din partea adversarilor SUA, mai ales Cuba”, a afirmat el.
Bolton a adăugat: „Unii numesc ţara Cubazuela, arătând astfel influenţa forţelor militare şi de securitate cubaneze asupra regimului lui Maduro. Credem că aceasta este o ameninţare strategică semnificativă pentru Statele Unite şi considerăm că mai există şi altele, precum interesul Iranului în rezervele de uraniu ale Venezuelei”.
Maduro a răspuns sancţiunilor într-un discurs televizat în direct de la palatul prezidenţial Miraflores din Caracas.
„Acest grup de extremişti care a ajuns la Casa Albă nu are nicio limită”, a afirmat el, atacând „dispreţul şi agresiunea” cu care „guvernul inadecvat al lui Donald Trump” a tratat Venezuela.
„Îl consider responsabil pe Donald Trump pentru orice violenţă va avea loc în Venezuela. Veţi fi dumneavoastră, domnule preşedinte Donald Trump, responsabil pentru această politică de schimbare a regimului în Venezuela iar sângele care ar putea curge va fi pe mâinile dumneavoastră ... Veţi avea mâinile acoperite în sânge dacă veţi duce Venezuela către violenţă parţială sau generală”, a afirmat Maduro.
Întrebat dacă există posibilitatea trimiterii unor soldaţi americani în Venezuela, Bolton a răspuns: „Preşedintele a fost foarte clar când a spus că toate opţiunile sunt pe masă. Orice act de violenţă împotriva lui Guaido, a opoziţiei din Venezuela sau a staff-ului diplomatic americani va aduce un răspuns semnificativ”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.