Senatul american i-a aplicat o dublă lovitură lui Donald Trump, cerând încetarea susţinerii Statelor Unite a coaliţiei internaţionale în Yemen şi arătând cu degetul responsabilitatea lui Mohammed bin Salman în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, relatează AFP.
Aprobate atât de senatori democraţi, cât şi republicani, aceste două rezoluţii distincte nu vor merge mai departe de Senat, pentru moment.
Ele nu urmează să fie dezbătute în Camera Reprezentanţilor, cel puţin până la schimbarea majorităţii, în ianuarie, şi nu par să fie ”pregătite” să primească semnătura preşedintelui american, care întreţine bune relaţii cu aliatul strategic saudit.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Însă ele sunt foarte simbolice şi relevă imensa furie a senatorilor faţă de Riad, provocată de acest conflict sângeros şi de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.
Cei 49 de democraţi din cei 100 de senatori americani au votat în favoarea rezoluţiei cu privire la Yemen, dar şi şapte senatori republicani. Trei republicani s-au abţinut.
”Noi nu ne vom mai lăsa dictat angajamentul militar de către un regim despot şi asasin din Arabia Saudită”, a reacţionat senatorul independent Bernie Sanders, unul dintre iniţiatorii acestui text.
Sen. Bernie Sanders on Yemen vote: "Both progressives and conservatives have made a profound statement that 45 years after the passage of the War Powers Act...finally the United States Senate has come together to use that authority for the first time." https://t.co/AxmWDZyKHD pic.twitter.com/tN4jbiOWbt
— ABC News (@ABC) December 13, 2018
Această rezoluţie îl îndeamnă pe preşedintele american ”să retragă forţele americane din ostilităţile din Yemen sau care afectează Yemenul, mai puţin forţele americane angajate în operaţiuni vizând c sau forţe asociate (acesteia)”.
Acest vot ”transmite un mesaj puternic din partea Statelor Unite coaliţiei” saudite, a apreciat Daniel Schneiderman, de la centrul de reflecţie International Crisis Group (ICG).
ONU a anunţat joi un armistiţiu în regiuni ameninţate de foamete în Yemen, unde patru ani de război s-au soldat cu aproximativ 10.000 de morţi şi ameninţă până la 20 de milioane de persoane cu foametea.
”Pacea este posibilă”, a reacţionat Mike Pompeo, şeful diplomaţiei americane, care a rămas însă mut cu privire la voturile senatorilor.
PRINŢUL, ”RESPONSABIL”
Liderul republicanilor în Senat Mitch McConnell a îndemnat să se voteze împotriva acestei rezoluţii, care atacă mai larg prerogative prezidenţiale în angajarea Statelor Unite în conflicte în străinătate.
Însă, într-un gest remarcat, McConnell a susţinut a doua rezoluţie, prezentată de către republicanul Bob Corker.
Într-o contradicţie clară cu declaraţii publice ale lui Trump, care a pus la îndoialărolul lui Mohammed bin Salman, supranumit ”MBS”, acest text adoptat fără vreo opoziţie ”apreciază că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman este responsabil de uciderea” sauditului Jamal Khashoggi.
Senate Measure Holds Saudi Crown Prince Accountable for Killing of Jamal Khashoggi pic.twitter.com/339t49HVst
— Lindsey Graham (@LindseyGrahamSC) December 5, 2018
Acest editorialist de la Washington Post (WP) a fost ucis la 2 octombrie în consulatul ţării sale la Istanbul, iar apoi a fost dezmembrat într-o operaţiune ”neautorizată”, potrivit Riadului.
Rezoluţia cere, pe de altă parte, eliberarea lui Raif Badawi, un blogger încarcerat sub acuzaţia că a ”insultat” islamul, a surorii sale Samar Badawi, şi a unor activişti ”deţinuţi politici” arestaţi în 2018.
Senatorii au grijă să sublinieze că relaţia cu Riadul este ”importantă pentru securitatea Statelor Unite şi interesele sale economice”.
Însă ei denunţă acte ”eratice” ale regatului, citând angajamentul Arabiei Saudite în Războiul din Yemen, cazul premierului libanez Saad Hariri şi ”suprimarea disidenţei” în ţară.
Acest comportament afectează, se arată în text, ”relaţia între Statele Unite şi Arabia Saudită, un element esenţial în stabilitatea regiunii”, şi anume în faţa Iranului.
”Condamnarea unanimă a prinţului moştenitor de către Senatul american transmite un mesaj puternic regelui Salman: această problemă în relaţiile Statele Unite-Arabia Saudită nu poate să fie băgată sub preş sau ignorată”, a reacţionat pe Twitter Martin Indyk, un fost diplomat american specialist în Orientul Mijlociu la grupul de reflecţie Council on Foreign Relations.
”Bravo senatorilor americani, încă prea puţin numeroşi, care s-au ridicat pentru ca să apere decenţa cea mai elementară”, a adăugat el.
Însă fronda faţă de Donald Trump pare bine circumscrisă la problema prinţului moştenitor, ”un nebun” ”periculos”, potrivit senatorului republican Lindsey Graham.
Iar preşedintele Trump va putea să conteze pe un Senat binevoitor în ianuarie, cu o majoritate republicană consolidată - de 53 la 47 de mandate câte au obţinut democraţii - şi odată cu plecarea mai multor critici în rândul ei, mai ales a lui Bob Corker.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...