Preşedintele francez se află sub tirul criticilor după comentariile sale prin care a cerut Europei să nu devină "adepta" Americii sau a Chinei în problema Taiwanului. În reacţie, fostul preşedinte american Donald Trump îl acuză pe Emmanuel Macron că îl "pupă în fund" pe omologul său chinez Xi Jinping după vizita făcută la Beijing, relatează AFP.
"Macron, care ne este un prieten, ţine cu China, pupându-i fundul" lui Xi Jinping, a declarat fostul preşedinte american într-un interviu difuzat marţi de Fox News.
Pe de altă parte, Donald Trump a acuzat administraţia succesorului său, Joe Biden, că a slăbit semnificativ leadershipul SUA pe scena mondială, până la punctul de a pierde sprijinul aliaţilor săi tradiţionali. "Avem această lume nebună, care explodează peste tot, iar Statele Unite nu au absolut niciun cuvânt de spus", a declarat Trump. "Mi-am spus: OK, acum Franţa se duce cu China", a adăugat miliardarul.
Luni, administraţia Biden a încercat să minimalizeze controversa, afirmând că Statele Unite au o "relaţie bilaterală excelentă" cu Franţa.
Confruntat cu scandalul stârnit de declaraţiile lui Macron despre Taiwan, Palatul Elysée a apărat poziţia preşedintelui francez, spunând că Europa "trebuie să fie capabilă să îşi facă auzită vocea proprie".
Într-un interviu acordat cu ocazia vizitei sale în China, menită să prezinte unitatea europeană în ceea ce priveşte politica faţă de China, Macron a avertizat că Europa nu trebuie să fie atrasă într-o criză pe tema Taiwanului, determinată de un "ritm american şi de o reacţie exagerată a Chinei".
Fidel opticii sale exprimate şi în alte ocazii, Macron a cerut ca Uniunea Europeană să îşi reducă dependenţa faţă de Statele Unite şi să devină un "al treilea pol" în afacerile internaţionale, alături de Washington şi Beijing.
Franţa, la fel ca majoritatea ţărilor, nu are relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul revendicat de China, dar menţine o ambasadă de facto la Taipei şi s-a alăturat altor aliaţi ai SUA pentru a sublinia necesitatea păcii în Strâmtoarea Taiwan.
Ministerul de Externe din Taiwan a încercat marţi să minimalizeze remarcile lui Macron, deşi a declarat că a "luat notă" de cele spuse de acesta. "Ministerul de Externe îşi exprimă mulţumirile faţă de Franţa pentru că şi-a exprimat preocuparea pentru pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan de multe ori şi în multe forumuri internaţionale diferite", inclusiv, de exemplu, la recentul summit cu Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt Jeff Liu. "Aceasta este o continuare a atitudinii şi poziţiei consecvente a Franţei", a menţionat el.
Pe de altă parte, scrie Reuters, preşedintele parlamentului taiwanez, You Si-kun, a criticat comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la Taiwan, afirmând că sunt derutante şi întrebându-se dacă nu cumva idealurile fondatoare ale Franţei de libertate, egalitate şi fraternitate au devenit acum demodate. "Acţiunile preşedintelui Macron, un lider al democraţiei internaţionale, mă lasă perplex", a scris oficialul taiwanez pe Facebook.
You este unul dintre fondatorii Partidului Democrat Progresist, aflat la putere în Taiwan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.