Donald Trump, aşteptat marţi la tribunalul din Manhattan la ora locală 14.15 (21.15, ora României) intenţionează să facă un scurt comentariu în faţa presei - o singură replică scurtă înainte de a intra în sala de judecată, au declarat pentru CNN consilierii săi, care atrag însă atenţia că fostul preşedinte este totuşi o persoană imprevizibilă şi ar putea lua propriile decizii.
Planurile sunt ca fostul preşedinte să îşi păstreze comentariile mai ample pentru seara, când se va întoarce la reşedinţa de la Mar-a-Lago din Florida şi va rosti acolo un discurs.
Consilierii l-au îndemnat pe fostul preşedinte să se abţină de la declaraţii până când nu va ajunge acasă, acolo unde sunt aşteptaţi să se adune sute de susţinători, asociaţi şi prieteni de-ai săi. Consilierii l-au avertizat, de asemenea, pe Trump că orice remarcă spontană îl expune unui risc de a-şi vedea afectat cazul. Sursele CNN spun că este de aşteptat ca şi discursul pe care Trump îl va rosti la Mar-a-Lago, după ce va fi pus sub acuzare, să fie mai întâi citit şi supervizat de avocaţii săi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Trump şi-a petrecut dimineaţa zilei de marţi la telefon cu aliaţii republicani, cu cercul său restrâns de consilieri politici şi cu echipa sa juridică, concentrându-se din ce în ce mai mult asupra acuzaţiilor specifice care ar putea fi în rechizitoriul al cărui conţinut este păstrat deocamdată secret. Trump nu poate evalua pe deplin drumul politic sau juridic care îl aşteaptă până când nu va afla ce anume se află în actul de acuzare.
PRIMARUL NEW YORK-ULUI: POLIŢIA ESTE PREGĂTITĂ SĂ RĂSPUNDĂ LA ORICE SITUAŢIE
În timp ce se pregăteşte să părăsească Trump Tower imediat după ora prânzului, fostul preşedinte este conştient că va pierde controlul pe care era obişnuit să-l exercite de fiecare dată asupra bătăliilor sale politice, asupra tabloidelor de scandal şi asupra afacerilor pe care le-a făcut zeci de ani în Manhattan. După ce se va preda - chiar dacă va pleda nevinovat - el va fi un acuzat penal, statut pe care a încercat o viaţă întreagă să îl evite.
În condiţiile în care se aşteaptă ca fostul preşedinte să fie întâmpinat de susţinători, dar şi de opozanţi, poliţia a ridicat garduri de metal în jurul clădirii tribunalului din Manhattan.
Biroul primarului oraşului New York, Eric Adams, a reiterat însă că nu există ameninţări credibile înainte de punerea sub acuzare a fostului preşedinte Donald Trump.
Fabien Levy, un purtător de cuvânt al biroului primarului, a transmis că declaraţiile anterioare ale lui Adams rămân valabile. Luni, la o conferinţă de presă, Adams a declarat reporterilor că nu există ameninţări credibile şi că poliţia din New York rămâne pregătită să răspundă la orice situaţie. "S-ar putea să existe unii răzvrătiţi care se gândesc să vină mâine (marţi - n.r.) în oraşul nostru, dar mesajul nostru este clar şi simplu: Controlaţi-vă", a spus primarul Eric Adams.
CUM INFLUENŢEAZĂ AUDIEREA LUI TRUMP ALTE ACTIVITĂŢI JUDICIARE
Venirea programată a lui Trump la tribunal a adus linişte pe străzile din centrul civic al Manhattanului. Dar, la doar o stradă distanţă, zeci de imigranţi se aflau în faţa biroului districtual al Serviciului pentru Cetăţenie şi Imigrare al SUA (USCIS), în Federal Plaza, părând neliniştiţi şi confuzi. Mulţi dintre ei aveau interviuri de imigrare şi alte chestiuni programate pentru marţi şi aflau acum că birourile USCIS sunt închise ca măsură de securitate legată de procedurile lui Trump, relatează CNN.
"Trump plăteşte pentru acţiunile sale, dar acest lucru nu mă face fericită", a declarat Gloria, o migrantă fără documente în vârstă de 52 de ani din Bosa, Columbia, care avea programat marţi un interviu pentru o cerere de azil politic. "Cine sunt eu să îl judec? Eu am făcut ceea ce trebuia să fac. Sunt aici pentru audierea mea şi sunt respinsă", a declarat femeia Ea a ajuns în New York în urmă cu o lună, după ce a traversat graniţa din Mexic spre San Diego. Nu a vrut să-şi dea numele complet, pentru că familia ei a fost ţinta violenţelor comise de bandele de acasă şi se teme că dacă vorbeşte public despre situaţia lor ar putea să îi afecteze cererea de azil.
Gărzile de securitate din faţa biroului districtual al USCIS au respins persoanele care se prezentau la programări. Printre aceştia se afla o fetiţă de 8 ani din China, care a fost prezentă împreună cu avocatul ei pentru imigraţie, Adam Kopchian. Acesta i-a implorat pe agenţii de securitate să îl lase să intre cu clienta sa pentru a putea arăta că s-au prezentat. "Acest interviu este foarte important pentru ea", a spus Kopchian. Dar au fost refuzaţi de un agent de securitate, care a spus că "nu este nimeni în clădire" şi a invocat ameninţări la adresa securităţii. Frustrat, Kopchian s-a întors la biroul său împreună cu fata şi mama ei. "Ei nu sunt avocaţi şi nu reprezintă USCIS", a spus Kopchian despre agenţii de securitate.
Imigranţilor din faţa biroului districtual li s-au înmânat hârtii care îi instruiau să îşi reprogrameze interviurile online.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.