Donald Trump a dezvăluit că a avut în vedere o ”eliminare” a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, declaraţii denunţate de Damasc, care au catalogat Statele Unite drept un stat ”paria şi în afara legii”, relatează AFP.
Trump a dezvăluit că a avut în vedere să-l ”elimine” pe al-Assad în 2017, dar că şeful Pentagonului de la acea vreme, Jim Mattis, s-a opus.
”Declaraţiile şefului administraţiei americane (...) arată în mod clar nivelul (...) practicilor politice nechibzuite” ale Statelor Unite, a denunţat Ministerul sirian de Externe, potrivit agenţiei siriene oficiale de presă Sana.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Mărturisirile domnului Trump confirmă că administraţia americană este un stat paria şi în afara legii, care foloseşte aceleaşi metode ca organizaţiile teroriste, prin crime şi lichidări”, a acuzat ministerul.
Trump a declarat marţi, la postul american Fox News, că ar fi ”preferat să-l elimine” pe al-Assad şi a dat asigurări că a ”vegheat ca acest lucru să fie planificat” în urma unui atac chimic, în aprilie 2017, atribuit puterii siriene.
”Mattis nu voia să o facă. Mattis era un general larg supraestimat şi m-am despărţit de el”, a spus el.
În septembrie 2018, preşedintele american afirma, din contră, că nu a discutat niciodată cu şeful Pentagonului o eventuală asasinare a lui al-Assad.
Războiul din Siria, declanşat în 2011 de reprimarea în sânge a unor manifestaţii în favoarea democraţiei, a devenit tot mai complex şi a implicat numeroase puteri străine şi grupări armate şi teroriste. El s-a soldat cu peste 380.000 de morţi şi milioane de deplasaţi.
Cu ajutorul susţinerii militare a Moscovei şi Teheranului, aliaţii săi de neclintit, puterea siriană a ajuns să controleze în prezent peste două treimi din ţară, după o serie de victorii împotriva rebelilor şi jihadiştilor.
Donald Trump a pus să se bombardeze, în aprilie 2017, o bază militară siriană, ca ripostă faţă de un atac cu gaz sarin, imputat regimului al-Assad, soldat cu peste 80 de morţi civili, la Khan Shaykhun, în nord-vestul Siriei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...