Donald Trump a anunţă că l-a desemnat în funcţia de Reprezentant al Comerţului (USTR) ) al Casei Albe pe Jamieson Greer, un avocat în drept comercial înternaţional, cunoscut printr-o politică ofensivă împotriva Chinei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acest anunţ intervine în timp ce preşedintele ales relansează temeri cu privire la lansarea unor războaie comerciale în toate direcţiile împotriva Chinei, Canadei şi Mexicului printr-o creştere a taxelor vamale încă de la instalarea sa la putere, la 20 ianuarie.

”Jamieson a jucat un rol-cheie în primul meu mandat impunând taxe vamale Chinei şi altor ţări, în lupta împotriva practicilor comerciale neloiale”, a anunţat marţi într-un comunicat preşedintele ales al Statelor Unite.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Donald Trump evocă de asemenea un ajutor al lui Jamieson Greer în ajungerea, la acea vreme, la un acord de liber-schimb între Statele Unite, Mexic şi Canada.

Jamieson Greer a fost şeful de cabinet al lui Robert Lighthizer, Reprezentantul Comerţului al lui Trump în primul mandat, şi un critic al Chinei.

El urmează să joace un rol central în politica comercial dorită de către Donald Trump.

El a fost asociat deciziilor luate de către Robert Lighthizer, care a participat larg la strategia primei preşedinţii a lui Trump de a forţa mâna Beijingului cu privire la o creştere a taxelor vamale cu 300 de miliarde de dolari la produse chinezeşti importate din Statele Unite în vederea obligării Chinei să accepte negocieri comerciale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.