Donald Trump a anunţat marţi că succesorul ”numărul unu” al liderul Statului Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi, mort într-o operaţiune americană în weekend în Siria, a fost ”eliminat” şi el, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Tocmai am confirmarea (faptului) că înlocuitorul numărul unu al lui Abu Bakr al-Baghdadi a fost eliminat de trupele americane. (El) ar fi luat foarte sigur conducerea (grupării) - Acum este mort şi el”, a anunţat pe Twitter preşedintele american.

Locatarul Casei Albe nu a dezvăluit identitatea acestui bărbat şi nici nu a oferit detalii despre circumstanţele morţii sale.

Era neclar imediat dacă Trump se referă la moartea, duminică, a unui purtător de cuvânt al SI.

Forţele kurde au anunţat moartea, într-un nou raid, în nordul Siriei, a lui Abu Hassan al-Muhajir, ”mâna dreaptă a lui Abu Bakr al-Baghdadi şi un purtător de cuvânt al organizaţiei Daesh”.

Trump a anunţat duminică moartea lui al-Bagdadi într-o operaţiune militară americană, în nord-estul Siriei, efectuată în noaptea de sâmbătă spre duminică.

El a prezentat o versiune detaliată a operaţiunii, în cursul căreia al-Baghdadi a fost încolţit de americani şi şi-a detonat centura de explozivi.

Rămăşiţele liderului SI au fost depuse în mare, a declarat luni pentru AFP un oficial de la Pentagon, un ”mormânt” marin ales cu scopul de a se evita ca un eventual mormânt să devină un loc de pelerinaj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.