Donald Trump a anunţat că a răspuns în scris întrebărilor care i-au fost adresate de către procurorul special Rober Mueller, care conduce ancheta cu privire la amestecul rus în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016, precizând însă că nu i-a trimis încă răspunsul, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Locatarul Casei Albe a declarat vineri, în faţa presei, că el a redactat personal răspunsurile la întrebările lui Mueller.

”Mi s-au pus o serie de întrebări, am răspuns foarte uşor”, a declarat el, denunţând o ”vânătoare de vrăjitoare”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Sunt sigur că existau capcane, pentru că, ştiţi, le place să încolţească oamenii”, a spus el evocând întrebări ale căror formulări sunt, în opinia sa, în mod voit elaborate pentru a conduce la sperjur.

”Trebuie să fii atent întotdeauna atunci când răspunzi unor întrebări, atunci când existăoameni răuintenţionaţi. Dar, bun, am răspuns fără dificultate acestor întrebări”.

Întrebările procurorului Mueller cărora le-a răspuns Trump vizează doar un eventual amestec al Moscovei în alegeri şi nu posibilitatea ca preşedintele republican să fi încercat să obstrucţioneze ”ancheta rusă” pe care o coordonează procurorul special, declara marţi o sursă pentru Reuters.

Unele întrebări vizează întâlnirea din iunie 2016, la Trump Tower, la New York, între unul dintre fiii peşedintelui, Donald Trump Jr. şi alţi membri ai echipei sale cu un grup de ruşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.