Departamentul american al Trezoreriei a prezentat joi noi sancţiuni în legătură cu Iranul, vizând şase persoane pe care le acuză de legături cu Al-Qods, din cadrul Gardienilor Revoluţiei, dar şi trei entităţi iraniene, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Executivul prezintă aceste sancţiuni la două zile după ce preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite din acordul în dosarul nuclear iranian încheiat la Viena în 2015.

Cele şase persoane şi trei entităţi sunt sancţionate în cadrul reglementărilor americane care vizează suspecţi de terorism şi activităţi financiare iraniene.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Armata israeliană a acuzat Fora Al-Qods - o unitate de elită din cadrul Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a Republicii islamice - că a tras aproximativ 20 de proiectile şi obuze de pe teritoriul Siriei către Platoul Golan, fără să facă victime.

Aceste tiruri au provocat o ripostă israeliană fără precedent de la începutul Războiului din Siria, în urmă cu peste şapte ani.

Casa Albă, care a condamnat ”atacurile provocatoare” ale Iranului, a îndemnat Gardienii Revoluţiei ”să-şi asume întrega responsabilitate a consecinţelor şi acţiunilor lor iresponsabile”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.