Trei persoane şi-au pierdut viaţa în ultima zi de proteste antiguvernamentale faţă de regimul preşedintelui Nicolas Maduro. Printre victime se numără inclusiv un adolescent, care a fost împuşcat mortal pe străzile capitalei Venezuelei, transmite BBC News.
De asemenea, o femeie a fost împuşcată mortal în localitatea San Cristobal, în apropiere de graniţa dintre Venezuela şi Columbia.
A treia victimă este un soldat al Gărzii Naţionale, care a fost ucis la sud de Caracas.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere organizarea de alegeri prezidenţiale şi eliberea reprezentanţilor opoziţiei din penitenciare.
Însă, Maduro a acuzat opoziţia de orchestrarea unor atacuri violente asupra poliţiei din Venezuela.
Preşedintele venezuelean a condamnat inclusiv atacuri asupra unor magazine alimentare, precizând că peste 30 de persoane au fost arestatre.
Susţinătorii guvernului au organizat o contrademonstraţie în Caracas.
Între timp, un lider al opoziţiei a cerut continuarea protestelor în marile oraşe din Venezuela.
Acestea sunt cele mai mari proteste din ultimii trei ani şi pun presiune suplimentară asupra preşedintelui pentru a negocia cu opoziţia şi a găsi o soluţie pentru grava criză economică şi alimentară din Venezuela.
Următoarele alegeri ar trebui să aibă loc în 2019, dar opoziţia acuză că ţara este aproape de o prăbuşire completă, iar inflaţia ar putea să treacă de 700% până la finele anului 2017.
Bilanţul săptămânilor de proteste a ajuns la opt morţi, în vreme ce multe alte persoane au fost rănite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.