Un incendiu violent, "probabil" de origine criminală, a provocat moartea a şapte persoane, printre care trei copii şi un adolescent, în noaptea de miercuri spre joi, într-un bloc de locuinţe dintr-un cartier muncitoresc din Nisa, relatează AFP.
Incendiul a izbucnit la etajul şapte, ultimul, al unei clădiri din cartierul muncitoresc Moulins, situat în vestul oraşului. Bilanţul a fost dramatic, în ciuda resurselor considerabile mobilizate.
"Din păcate, şapte persoane au murit în incendiu", au declarat pompierii, care au fost chemaţi la ora locală 2.28, după cum a explicat procurorul Damien Martinelli de la Nisa, şi au ajuns la faţa locului zece minute mai târziu. "Acţiunea rapidă a pompierilor a evitat fără îndoială mult mai multe victime. Poliţia va face lumină cu privire la circumstanţele acestei tragedii îngrozitoare", a declarat ministrul de interne Gérald Darmanin pe X.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O persoană a fost transportată la spital ca "urgenţă absolută" şi alte două ca "urgenţe relative".
Ajunse la faţa locului, serviciile de urgenţă, confruntate cu un "incendiu violent de apartament" la etajul al şaptelea al clădirii, au salvat trei persoane cu ajutorul scării aeriene şi au evacuat alte 33 de persoane. În total, 25 de maşini de pompieri şi 72 de oameni au fost implicaţi în lupta împotriva incendiului.
Potrivit prefectului din Alpes-Maritimes, Hugues Moutouh, apartamentul era ocupat de "o familie clar de origine comoriană". În momentul incendiului, "10 persoane (se aflau) în interior", a adăugat el.
"Presupunem că incendiul a fost provocat", a declarat procurorul din Nisa, Damien Martinelli, adăugând că printre victime se numără "trei copii şi un adolescent". Copiii erau în vârstă de 5, 7 şi 10 ani, a adăugat el, iar adolescentul, care a murit sărind pe fereastră, avea 17 ani.
"În lumina primelor probe, am deschis o anchetă pentru incendiu provocat soldat cu deces", a declarat magistratul, fără a dori să precizeze ce probe favorizează această pistă criminală.
Şase dintre persoanele decedate au fost găsite în apartament, a declarat procurorul general. Persoana foarte grav rănită, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a sărit de asemenea pe fereastră.
Clădirea în care a izbucnit incendiul datează din 1977 şi fusese supusă unui program de renovare la începutul anilor 2000.
Cartierul Moulins, clasificat ca zonă "politică urbană", este situat în vestul oraşului Nisa şi este cunoscut pentru faptul că adăposteşte traficanţi de droguri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.