Preşedintele interimar Ilie Bolojan reafirmă, la împlinirea a trei ani de război în Ucraina, angajamentul deplin al României faţă de libertatea, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.
”La 3 ani de la invazia la scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei , România îşi reafirmă angajamentul deplin faţă de libertatea, suveranitatea şi independenţa Ucrainei. Trebuie să păstrăm Ucraina puternică până când se poate ajunge la o pace dreaptă şi de durată”, a scris Bolojan pe Facebook.
Ucraina a dus cu înverşunare lupta pentru supravieţuire împotriva invaziei lansate de vecinul său mai mare şi mai puternic, Rusia, însă lucrurile par să meargă îngrozitor de prost pentru ea la împlinirea a trei ani de război. Relaţia Kievului cu Statele Unite, cel mai mare susţinător militar al său de la începutul războiului, s-a deteriorat rapid de la învestirea preşedintelui Donald Trump. În acelaşi timp, relaţiile dintre Moscova şi Washington cunosc o revigorare, lăsând Ucraina şi aliaţii săi europeni stupefiaţi, scrie CNBC.
Lideri din 13 ţări se întâlnesc luni la Kiev pentru a-şi reafirma sprijinul faţă de Ucraina la împlinirea a trei ani de la invazia rusă, într-un moment în care Statele Unite determină schimbarea cursului conflictului.
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă online la acest eveniment.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.