Secretarul american de stat Rex Tillerson a cerut vineri la Londra “eliminarea” tuturor extremiştilor de pe “suprafaţa Pământului”, relatează AFP.
« În condiţiile în care prietenul şi aliatul nostru este în doliu, flacăra justiţiei arde puternic în inimile noastre”, a spus şeful diplomaţiei americane, după discuţia de o oră şi jumătate cu omologul său britanic Boris Johnson.
“Vom respinge teroriştii şi extremiştii (…), trebuie să îi eliminăm de pe suprafaţa Pământului”, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preoţi, rabini şi “fiecare imam din fiecare moschee trebuie să blesteme sufletele celor care au comis aceste atacuri”, a insistat el.
Şeful diplomaţiei americane, care se află în prima sa vizită oficială din Marea Britanie, a mers la Ministerul de Externe pentru a semna o carte de condoleanţe, în memoria victimelor atacului de luni, soldat cu 22 de morţi şi revendicat de Statul Islamic.
Deşi atentatul de luni a fost a fost comis de un tânăr britanic de origine libiană, cei doi miniştri au recunoscut integrarea comunităţilor de imigranţi poate să fie însoţită de dificultăţi.
Ţările occidentale trebuie să găsească un răspuns la “incapacitatea lor de a asimila” unele populaţii, a spus Tillerson, în timp ce imigranţi “trebuie să devină britanic” şi să “îmbrăţişeze valorile” societăţii britanice.
“Se pare că avem dificultăţi să asimilăm aceste persoane astfel încât să simtă că fac parte din societatea noastră şi să nu se gândească vreodată să susţină acte de violenţă la adresa compatrioţilor lor”, a spus secretarul de Stat american.
Guvernul american îşi asumă responsabilitatea deplină pentru scurgerile de informaţii privind investigaţia poliţiei vizând atentatul de la Manchester, a mai spus secretarul american de Stat Rex Tillerson, la întâlnirea cu omologul său britanic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...