Premierul britanic Theresa May va fi obligată să le prezinte parlamentarilor un nou plan privind Brexitul în cel mult trei zile dacă propunerea sa actuală va fi respinsă prin vot săptămâna viitoare, după ce un amendament privind planul a fost votat în Camera Comunelor miercuri, scrie The Guardian.
Amendamentul, redactat de fostul procuror general conservator Dominic Grieve, îi impune un termen limită lui May pentru a veni cu noi planuri dacă pierde votul, aşa cum este de aşteptat, pe 15 ianuarie.
Amendamentul a trecut cu 308 voturi pro şi 297 împotriva după scene haotice în care mai mulţi parlamentari l-au criticat pe preşedintele Parlamentului, John Bercow, pentru că a aprobat măsura.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Downing Street (guvernul britanic) a informat că dacă votul de săptămâna viitoare va fi pierdut, premierul va veni, indiferent dacă amendamentul ar fi trecut sau nu, cu un plan în faţa Camerei Comunelor înainte de 21 ianuarie. „Vom căuta să aducem certitudine, rapid”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului.
Bercow a fost criticat de parlamentarii conservatori pentru că a selectat amendamentul.
Andrea Leadsom, liderul Camerei Comunelor, a declarat că Bercow ar trebui să publice sfaturile pe care le-a primit de la conducerea Camerei Comunelor. Un purtător de cuvânt al Downing Street a insistat că guvernul a primit consiliere prin care era sugerat că moţiunea nu poate fi aprobată.
Mulţi parlamentari conservatori au strigat „ridicol” în timp ce Bercow vorbea, însă preşedintele a fost susţinut de uralele parlamentarilor laburişti.
În amendament este precizat că dacă propunerea lui May este respinsă, „un ministru al Coroanei va veni cu o moţiune în trei zile ... care să vizeze procesul de ieşire din Uniunea Europeană în termenii articolului 50”.
În pofida faptului că divorţul între Marea Britanie şi Uniunea Europeană este stabilit la 29 martie, May nu a reuşit să obţină ratificarea în Parlament a acordului retragerii negociat cu Bruxellesul şi aprobat la sfârşitul lui noiembrie de şefii de stat şi de guverne ai celorlalte 27 de state membre UE.
Majoritatea membrilor Partidului Conservator al premierului britanic Theresa May se opun acordului retragerii negociat de premier cu Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj YouGov publicat vineri, cu mai puţin de 90 de zile înaintea ieşirii programate a Marii Britanii din Uniune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.