Premierul britanic Theresa May se întoarce miercuri în faţa parlamentului pentru a-şi apăra acordul Brexitului, zguduit de mai multe înfrângeri, încasate marţi, care au arătat slăbiciunea majorităţii sale şi care ar putea contracara procesul divorţului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După sesiunea de interpelare a Guvernului, deputaţii urmează să se consacre celei de a doua dintre cele cinci sesiuni de dezbateri pe tema acordului Brexitului - rezultatul a 17 luni de negocieri dificile între Londra şi Bruxelles, înaintea unui vot istoric asupra acestui text, la 11 decembrie.

Guvernul urma să publice întregul aviz juridic emis de Attorney General Geoffrey Cox, ministrul încărcinat cu consilierea juridică a Executivului, cu privire la conţinutul acordului.

Deputaţii au stabilit marţi - cu 311 la 293 de voturi - că Guvernul a comis un ”ultraj la adresa parlamentului” prin faptul că a publicat un rezumat de 43 de pagini al acestui aviz, în contextul în care originalul are sute de pagini.

Un semn de îngrijorare pentru Theresa May, cu o săptămână înaintea votului asupra acordului Brexitului, este faptul că aliatul său în Parlament, micul partid nord-irlandez DUP, indispensabil în majoritatea sa abcolută, a votat cu opoziţia.

Iar ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, premierul a suferit o a treia înfrângere marţi, prin adoptarea unui amendament depus de către un membru al Partidului său Conservator, Dominic Grieve, susţinut de 25 de deputaţi conservatori rebeli.

În cazul respingerii acordului Brexitului la 11 decembrie, legea prevede ca Guvernul să se întoarcă în faţa Parlamentului în termen de 21 de zile, pentru a preciza felul în care intenţionează să procedeze în continuare în procesul Brexitului.

Dispoziţia introdusă de Dominic Grieve le dă deputaţilor posibilitatea să amendeze textul care le va fi prezentat.

Ei vor fi, astfel, liberi să propună scenarii diferite de cel stabilit de executiv şi să reclame o redeschidere a negocierilor cu Bruxellesul sau organizarea unui nou referendum, eventual o rămânere a regatului Unit în Uniunea Europeană (UE).

Însă avizul lor nu va fi constrângător.

”SLABĂ ŞI ŞUBREDĂ”

Aceste şocuri au provocat deprecieri pe Bursa de la Londra de 1,32% miercuri, la începutul şedinţei, pe fondul deprecierii indicilor bursieri pe Wall Street.

Iar presa britanică nu a ratat ocazia să sublinieze slăbiciunea Theresei May. ”Ziua în care May a pierdut controlul”, titra foarte euroscepticul Daily Telegraph, catalogând aceste înfrângeri drept ”umilitoare” pentru premier.

Tabloidul Daily Mirror, scrie că Theresa May este ”slabă şi şubredă”, iar probabilitatea unei respingeri a acordului Brexitului la 11 decembrie de către Parlament ”creşte rapid”.

Premierul a deschis marţi prima sesiune de dezbateri asupra acestui text afirmând că el constituie ”singura soluţie” a finalizării cu bine a Brexitului, care răspunde ”îngrijorărilor celor care au votat pentru retragere şi care oferă asigurări celor care au votat în favoarea rămânerii” în UE.

Însă acordul cristalizează nemulţumirile din cadrul opoziţiei şi până în rândul majorităţii, unde numeroşi deputaţi conservatori şi DUP au anunţat că intenţionează să voteze împotrivă.

”UMILIRE NAŢIONALĂ”

În cursul dezbaterilor, care s-au prelungit până miercuri, la ora locală 1.00 (2.00, ora României), liderul laburist Jeremy Corbyn l-a catalogat drept ”prost” pentru Regatul Unit şi economia sa, apreciind că Theresa May a reuşit doar să unească o ”extraordinară coaliţie” împotriva sa.

Fostul şef conservator al diplomaţiei Boris Johnson a catalogat textul drept o ”umilire naţională care duce Brexitul în derâdere”, împiedicând regatul să deţină controlul asupra politicii sale comerciale şi a frontierelor sale.

Theresa May a făcut, la rândul ei, să planeze ameninţarea unei plecări din UE fără acord, cu consecinţe grele asupra economiei britanice. Ea a avertizat, de asemenea, că este posibil să nu aibă loc absolut niciun Brexit.

Numeroşi deputaţi doresc ca ea să se întoarcă la Bruxelles şi să reia negocierile. Ea urmează să ia parte la un summit european, la 13 decembrie, la două zile după votul în Parlament.

Mai mulţi parlamentari eurosceptici exercită presiuni în vederea unei ieşiri din UE fără acord, în timp ce alţii speră în continuare la o rămânere a ţării în spaţiul economic european, după modelul Norvegiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.