Premierul britanic Theresa May i-a avertizat luni pe deputaţi cu privire la consecinţe imprevizibile pe care le-ar avea o respingere a acordului Brexitului pe care l-a încheiat cu Bruxellesul, fără să excludă o amânare a datei divorţului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Camera Comunelor urmează să se pronunţe marţi seara, prin vot, asupra acestui acord negociat cu dificultate între Londra şi Bruxelles, criticat extrem de dur atât de ”Brexiters”, cât şi de eurofili.

O respingere a textului şi o ieşire din UE fără acord, la 29 martie, va înseamna ”nicio perioadă de tranziţie, nicio garanţie pentru cetăţenii britanici din străinătate şi nicio certitudine pentru întreprinderi şi muncitori”, a subliniat ea luni în Parlament.

”Iar dacă această Cameră blochează Brexitul, aceasta ar fi o atingere la adresa democraţiei noastre”, a apreciat ea.

Însă, în faţa ostilităţii faţă de acest text a deputaţilor, care cer o alternativă, ea nu a fost în măsură să excludă o amânare a datei Brexitului.

”Eu nu cred că data de 29 martie trebuie să fie amânată”, însă ”unii au intenţia să găsească un mijloc de a împiedica” punerea în aplicare a Brexitului, a recunoscut ea.

La Bruxelles, peste 100 de deputaţi s-au angajat să susţină o amânare a Brexitului, în cazul în care regatul Unit cere acest lucru, mai ales pentru a evita un divorţ fără acord.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk şi preşedintee Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker au încercat să o ajute pe şefa Guvernului britanic, formulând ”asigurări” menite să învingă reticenţele unor deputaţi britanici.

Într-o scrisoare publicată de către Downing Street, cei doi lideri europeni afirmă că ”Uniunea Europeană nu doreşte” ca dispoziţia controversată a ”plasei de siguranţă”  ("backstop" în engleză) să intre în vigoare şi că în eventualitatea în care aceasta ar urma să fie aplicată, ea va fo aplicată ”numai în mod temporar”.

Această opţiune de ultim recurs, denunţată de Brexiters, urmează să evite o reintroducere a unei frontiere fizice între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, menţinând Regatul Unit într-o uniune vamală cu UE, în cazul în care nu se găseşte altă soluţie la finalul perioadei de tranziţie, în care va fi discutată viitoarea relaţie comercială.

”VORBE FRUMOASE”

Abia publicat, documentul a fost criticat. 

”În loc să ne dea asigurări, această scrisoare ne sporeşte îngrijorările”, a reacţionat Nigel Dodds, un deputat din cadrul Partidului Unionist (DUP) nord-irlandez, a cărui susţinere îi este indispensabilă lui Theresa May pentru a obţine majoritatea absolută în Parlament.

Această scrisoare ”nu furnizează garanţiile juriice care au fost promise acestei adunări”, a deplâns liderul opoziţiei, laburistul Jeremy Corbyn, care a denunţat ”vorbe frunoase”.

Poziţia sa a fost împărtăşită de liberal-democraţi şi naţionalişti sociţieni din cadrul SNP.

Documentul nu a împiedicat plecarea deputatului conservator Gareth Johnson, care a demisionat din funcţia de "whip" adjunct, însărcinat să-i facă pe parlamentari să respecte linia Guvernului.

”Am conchis că nu voi putea, cu conţtiinţa împăcată, poziţia Guvernului, când este evident că acest acord va fi prejudiciabil intereselor ţării noastre”, a explicat el.

”PRELUNGIREA TERMENELOR”

În pofida ameninţărilor Theresei May, ameninţarea unui ”no deal” a fost contracarată, săptămâna trecută, în Parlament, prin adoptarea unui amendament care obligă Executivul să prezinte în decurs de trei zile un ”plan B” care poate să fie amendat, în cazul respingerii acordului.

Alt amendament al unei legi bugetare a fost de asemenea adoptat săptămâna trecută, mulţumită susţinerii unor conservatori aurofili, în vederea limitării puterii fiscale a Guvernului, în cazul absenţei acordului.

Acest scenariu, temut de mediile economice britanice, îi îngrozeşte şi pe unii lideri europeni.

”În cazul în care nu va exista un acord, există posibilitatea continuării căutării unuia, este posibil, de asemenea, să se prelungească termenele, să se continue să se discute”, a subliniat şeful diplomaţiei spaniole, Josep Borrell.

”Adevăratul «deadline» (termen-limită) sunt alegerile europene, pentru că ele au fost planificate fără reprezentare britanică, plecând de la principiul că atunci când vor avea ele loc (la sfârşitul lui mai), Regatul Unit nu va mai fi în UE”, a adăugat el.

În cazul unei respingeri a acordului, ”Londrei îi va reveni sarcina să formuleze cereri şi propuneri” Uniunii Europene, a anunţat, la rândul său, preşedinţia franceză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.