Premierul britanic Theresa May a avertizat că cel mai probabil rezultat al respingerii acordului său privind Brexitul de către Parlament va fi o paralizie care ar aduce riscul „anulării Brexitului”, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
May, într-un discurs ţinut la o fabrică din oraşul Stoke-on-Trent, unde majoritatea locuitorilor au votat pro-Brexit, a afirmat că parlamentarii trebuie să ia în considerare consecinţele acţiunilor lor în ceea ce priveşte încrederea poporului britanic.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Dacă am fi fost în situaţia în care parlamentul ar fi încercat să scoată Marea Britanie din UE, în opoziţie faţă de un vot pro-UE? Încrederea oamenilor în procesul democratic şi în politicieni va suferi enorm. Cu toţii avem o datorie să implementăm rezultatul referendumului”, a declarat May.
 
Ea a precizat că a publicat luni concluziile discuţiei sale cu UE privind îngrijorările despre soluţia de rezervă. Premierul susţine că liderii UE au precizat în repetate rânduri că nu vor renegocia acordul. De asemenea, May a anunţat că a cerut un termen limită pentru implementarea soluţiei de rezervă privind graniţa dintre Irlanda de Nord şi Irlanda, care ar implica rămânerea Marii Britanii în uniunea vamală a blocului european. Totuşi, UE a informat-o că acest lucru nu este posibil.
 
Întrebată fiind dacă are şanse să îi convingă pe parlamentari să îşi schimbe opinia privind acordul, May a declarat că a vorbit cu parlamentari tot weekendul şi că va emite un comunicat luni după-amiaza. Ea a precizat că unii parlamentari îşi schimbă punctul de vedere. Aceste asigurări de la UE ar trebui să îi liniştească pe parlamentari, consideră May.
 
May a precizat că se opune ideii ca Marea Britanie să facă parte din uniunea vamală, pentru că acest lucru nu ar permite implementarea unei politici independente privind comerţul.
 
Întrebată fiind dacă exclude amânarea Brexitului, May a precizat că nu consideră că guvernul ar trebui să prelungească implementarea articolului 50 şi nici să organizeze un nou referendum.
 
Liderii Uniunii Europene au promis într-o scrisoare transmisă Marii Britanii şi publicată luni că soluţia de rezervă privind Irlanda de Nord este una temporară însă ei au refuzat să modifice acordul care va fi votat mâine de parlamentarii britanici.
 
„Consiliul European a informat că, dacă va fi implementată soluţia de rezervă, va fi ceva temporar, până când va fi înlocuită de un acord ulterior care asigură evitarea unei graniţe stricte (între Irlanda de Nord şi Irlanda). Uniunea Europeană, într-un astfel de caz, îşi va folosi puterile pentru a negocia şi a ajunge rapid la un acord care ar înlocui soluţia de rezervă, astfel că soluţia ar fi implementată doar cât este strict necesar”, se arată în scrisoare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.