Premierul britanic Theresa May a promis că va anunţa în prima săptămână din iunie, după ce acordul Brexitului va fi votat în parlament, când va fi ales succesorul său, relatează BBC.
Anunţul vine după o întâlnire între May şi mai mulţi parlamentari conservatori care cer o dată a demisiei ei.
Dacă acordul lui May va fi respins din nou de parlament, mai multe surse au informat că ea îşi va da demisia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Între timp, Boris Johnson a anunţat că va participa la cursa pentru noul lider al Partidului Conservator, dacă May îşi va da demisia.
May a supravieţuit unui vot de neîncredere al parlamentarilor conservatori la sfârşitul lui 2018 iar regulile partidului prevăd că ea nu mai poate fi contestată până în decembrie 2019.
Însă May se află sub o presiune din ce în ce mai mare de a părăsi guvernul în această vară în urma impasului în negocierile pentru Brexit şi a rezultatelor slabe obţinute de conservatori la alegerile locale din Anglia.
Conform editorului politic al BBC, Laura Kuenssberg, este „de neconceput” conform unor surse, ca May să mai rămână în funcţie dacă acordul Brexitului va fi respins a patra oară.
Preşedintele comitetului 1922 al Partidului Conservator, cel care decide conducerea partidului, Graham Brady, a declarat că a ajuns la un acord cu May după discuţii „foarte sincere”.
El a afirmat că forul de conducere al comitetului se va întâlni cu May din nou pentru a discuta despre viitorul ei după prima dezbatere şi votul asupra acordului retragerii din UE în prima săptămână din iunie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.