Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat că prim-ministrul britanic Theresa May, a făcut progrese la Bruxelles, ea întâlnindu-se cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru a discuta despre viitoarea relaţie a Regatului Unit cu Uniunea Europeană, scrie Reuters.
„Din ce am înţeles cu privire la discuţiile de azi-noapte, am făcut progrese privind viitoarea relaţie”, a declarat Hancock pentru postul de radio BBC.
„Acum negociem cum va arăta viitoarea relaţie, cea pe termen lung”, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
May, ţinta unei fronde persistente cu privire la modul în care a gestionat dosarul Brexitului, a particpat miercuri la o întâlnire de aproximativ două ore cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, la sediul CE.
”Progrese foarte bune au fost făcute în timpul reuniunii”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Comisiei. Însă ”munca continuă”, a adăugat ea, fără să facă alte precizări.
Dosarele dificile cristalizează ultimele tensiuni - şi anume soarta teritoriului britanic Gibraltar, contururile viitoarei relaţii comerciale între cele două părţi sau accesul în apele britanice a pescarilor europeni după Brexit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.