Cu tancuri şi trupe masate la graniţa cu Gaza, aşteptând ordinul de a trece, Israelul şi-a intensificat bombardamentele asupra enclavei în cursul nopţii, dar momentul declanşării aşteptatei ofensive terestre rămâne incert, scrie The Guardian.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că Israelul a intensificat loviturile aeriene în Gaza pentru a lovi ţinte care să reducă riscul pentru trupe în următoarea etapă a războiului.
O invazie terestră este aşteptată, dar momentul acesteia rămâne neclar. Întrebat luni de către postul australian de televiziune ABC dacă invazia a fost amânată pentru a da timp scoaterii ostaticilor israelieni din Gaza, un alt purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF), Jonathan Conricus, a fost evaziv. „Aceasta este o întrebare foarte bună. Răspunsul pe care îl pot oferi este că vom dezmembra Hamas în totalitate şi ne vom aduce oamenii acasă”, a spus el.
Întrebat dacă o invazie este inevitabilă, el a răspuns: „Scopul aici este de a dezmembra total Hamas din punct de vedere al capacităţilor sale militare. Dacă acest lucru se poate face din aer... cu o expunere foarte limitată a trupelor noastre şi cu mai puţine pagube la sol, ar fi minunat”, a comentat oficialul. „Dacă Hamas ar ieşi din ascunzătorile pe care le disimulează luând ca scut civili şi dacă ne-ar returna ostaticii, toţi cei 212, şi s-ar preda necondiţionat, atunci războiul s-ar încheia”, a punctat el. „Dacă nu o vor face, probabil că va trebui să intrăm şi să rezolvăm problema”, a adăugat Conricus.
Washingtonul a sfătuit Israelul să amâne preconizata invazie terestră în Gaza pentru a câştiga timp pentru a negocia eliberarea a 212 ostatici deţinuţi de Hamas şi pentru a permite accesul mai multor ajutoare pentru civilii palestinieni, a relatat The New York Times, citând oficiali americani.
De asemenea, SUA doresc mai mult răgaz pentru a se pregăti pentru posibilele atacuri ale unor grupuri susţinute de Iran asupra intereselor americane, a relatat ziarul, adăugând că astfel de atacuri ar putea creşte atunci când Israelul îşi va lansa invazia.
Cu toate acestea, publicaţia precizează că oficialii au declarat că administraţia Biden nu a formulat propriu-zis o solicitare în acest sens Israelului şi susţine în continuare invazia terestră şi obiectivul Israelului de a eradica Hamas. The New York Times scrie însă că „sfatul” a fost transmis de secretarul apărării Lloyd Austin. Pentagonul a consiliat Israelul pe probleme militare, iar Austin a avut convorbiri telefonice aproape zilnice cu omologul său israelian Yoav Gallant.
Temerile legate de extinderea războiului au crescut în condiţiile în care avioanele de război israeliene au lovit duminică două aeroporturi din Siria şi o moschee din Cisiordania ocupată care ar fi fost folosită de militanţi. Armata israeliană a declarat, de asemenea, că a lovit obiective din Liban în timpul nopţii. "Forţele noastre au lovit infrastructura teroristă Hezbollah din Liban, inclusiv un complex militar şi un post de observare", a declarat luni IDF într-o postare pe X/Twitter, adăugând: "4 celule teroriste Hezbollah care operează la graniţa cu Libanul au fost lovite".
CITEȘTE ȘI UPDATE - Israelul a atacat patru celule Hezbollah în Liban, anunţă armata
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.