Trei judecători polonezi importanţi s-au plâns de „o campanie de intimidare şi hărţuire dusă de stat” împotriva lor, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cotidianul britanic notează că partidul aflat la guvernare, Justiţie şi Lege (PiS), controlează procurorii generali şi instituţia care numeşte, promovează şi monitorizează judecătorii.

O lege controversată care va forţa retragerea a 40% dintre judecătorii Curţii Supreme, va fi implementată începând cu 3 iulie.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Judecătorii care sunt implicaţi în cazuri sensibile sau care şi-au exprimat opoziţia faţă de ameninţările la independenţa justiţiei au declarat pentru Guardian că sunt ameninţaţi în mod constant cu măsuri disciplinare şi chiar acuzaţii penale şi în multe cazuri sunt acuzaţi de corupţie sau sunt victimele unor campanii de insitgare la ură orchestrate de politicienii PiS.

De asemenea, au fost vizaţi şi membrii familiilor judecătorilor, conform lui Waldemar Zurek, un judecător din Cracovia, care susţine că au fost publicate acuzaţii false privind viaţa sa personală în publicaţiile media pro-guvernamentale.

Un al judecător din Varşovia, Wojciech Laczewski, l-a condamnat la trei ani de închisoare în 2015 pe Mariusz Kaminski, un politician important din PiS, pentru activităţi ilegale precum falsificarea documentelor, supraveghere ilegală şi declaraţii false în faţa tribunalelor pentru a obţine mandate.

Însă, după ce candidatul PiS, Andrzej Duda, a câştigat alegerile, el l-a graţiat pe Kaminski care a fost numit apoi ministrul responsabil de serviciile secrete poloneze. Curtea Supremă a concluzionat apoi că graţierea a fost ilegală, dar Kaminski a rămas în post.

Laczewski în schimb a fost victima unor măsuri disciplinare şi acum este acuzat că a făcut publice identităţile unor agenţi sub acoperire, acuzaţie negată de el. Laczewski a declarat că i-a fost spartă casa iar surse din sistemul judiciar polonez i-au confirmat că a fost plasat sub supraveghere de către serviciile secrete conduse de Kaminsiki.

De asemenea, procurorii pregătesc acuzaţii împotriva lui Igor Tuleya, un judecător care a decis anul trecut că mai mulţi parlamentari PiS au împiedicat intenţionat parlamentari din opoziţie să participe la un vot privind bugetul de stat în decembrie 2016.

În plus, el a primit recent un e-mail anonim în care era avertizat că se zvoneşte în sistemul judiciar că este dependent de droguri.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.