Donald Trump a fost acuzat că a agresat sexual un model pe care l-a cunoscut prin intermediul lui Jeffrey Epstein în anii 1990, scrie The Guardian. Potrivit lui Stacey Williams, citată de cotidian, presupusa agresiune a avut loc la Trump Tower din New York la începutul anului 1993.
Ea spune că a mers să-l vadă pe miliardarul republican la invitaţia finanţatorului american Jeffrey Epstein. Când a ajuns, Donald Trump ar fi tras-o spre el, înainte de a-şi pune mâinile „peste tot, pe sânii mei”, precum şi pe talie şi fese. Ea a mărturisit că a îngheţat pentru că era „profund tulburată” şi a spus că atunci i-a părut că îl vede pe Donald Trump zâmbindu-i lui Jeffrey Epstein.
Finanţatorul, cu puternice reţele economice şi politice în Statele Unite şi în străinătate, a fost el însuşi acuzat de agresiuni sexuale şi violuri asupra unor tinere, însă sinuciderea sa prin spânzurare în închisoarea din New York în august 2019 a pus capăt urmăririi penale. Echipa lui Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, nu a răspuns la solicitările AFP.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit The Guardian, Stacey Williams, în vârstă de 56 de ani, a făcut dezvăluirile în timpul unei conversaţii online cu un grup numit „Survivors for Kamala”, care se descrie drept „o coaliţie a supravieţuitorilor agresiunilor sexuale” şi o susţine pe candidata democrată în alegeri.
„Gândul că acest monstru se întoarce la Casa Albă este cel mai rău coşmar al meu”, a spus ea în timpul convorbirii, care a avut loc luni. Stacey Williams spune că s-a simţit „umilită” după presupusa agresiune, crezând că a fost victima „unui joc întortocheat” între fostul preşedinte american şi Jeffrey Epstein. Ea a spus că, câteva luni mai târziu, a primit o carte poştală semnată de Donald Trump.
În 2023, fostul preşedinte a fost găsit responsabil de un juriu al unui tribunal civil din New York pentru „agresiunea sexuală” din 1996 a fostei jurnaliste E. Jean Carroll.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.