Toţi cei 12 copii şi antrenorul lor au fost salvaţi din peştera din nordul Thailandei în care erau captivi de peste două săptămâni, conform puşcaşilor marini thailandezi. Ei au informat că în peşteră au mai rămas patru persoane: un medic şi trei puşcaşi marini care se aflau acolo pentru a-i ajuta pe copii, scrie The Guardian.
Ultimii salvaţi, marţi, au fost un copil şi antrenorul lor.
Opt dintre cei 12 copii copii, salvaţi duminică şi luni, se află în spital şi sunt ţinuţi în carantină. Ei urmează să rămână spitalizaţi timp de o săptămână, în vederea supravegherii unei eventuale dezvoltări a unor infecţii. În cazul în care nu apare nimic periculos, părinţii ”vor fi autorizaţi să se apropie de paturile lor, cu haine de protecţie, la o distanţă de doi metri”, conform medicilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La operaţiunea de salvare au luat parte zeci de puşcaşi marini thailandezi şi experţi internaţionali. Prim-ministrul thailandez a confirmat că băieţii au primit calmante pentru a nu se panica în timpul operaţiunii de scoatere la suprafaţă.
Copiii - cu vârste între 11 şi 16 ani - şi antrenorul lor de fotbal, în vârstă de 25 de ani, au fost daţi dispăruţi pe 23 iunie, când nu s-au mai întors dintr-o excursie de după antrenament. Ei au intrat în peşteră şi au rămas blocaţi după ce o ploaie torenţială a blocat tunelurile de ieşire.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.