Teroristul care a vrut să comită atacul sinucigaş de marţi, din Gara Centrală din Bruxelles, a fost ucis de soldaţi belgieni, au anunţat autorităţile citate de BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Militarii au deschis focul după ce suspectul a provocat o mică explozie, în care nu se crede că ar fi fost rănit cineva.

Surse din Parchetul însărcinat cu ancheta au declarat pentru La Libre Belgique că bărbatul ucis avea asupra sa un rucsac şi o centură cu explozibili. El a detonat dispozitivul când a atras atenţia soldaţilor desfăşuraţi în gară.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nicolas Van Herrewegen, un agent feroviar, a povestit că a mers la mezaninul gării atunci când a auzit pe cineva ţipând. „Apoi a striga ’Allahu Akbar’ şi a aruncat în aer o valiză cu roţi”, a povestit el pentru AFP.

„Eu eram în spatele uni zid când a explodat. Am coborât şi mi-am alertat colegii să evacueze pe toată lumea (...). Nu a fost chiar o explozie mare, dar impactul a fost destul de mare”, a adăugat el.

Van Herrewegen l-a descris pe suspect drept bine-clădit, bronzat, cu părul scurt, îmbrăcat într-o cămaşă alba şi blugi.

„Am văzut că avea ceva la el, pentru că am văzut fire ieşind, deci este posibil să fi fost o vestă sinucigaşă”, potrivit martorului.

Lawyer Remy Bonnaffe, în vârstă de 23 de ani, aştepta trenul când a avut loc explozia. Potrivit lui, oamenii din apropiere de deflagraţie nu au părut să fie răniţi şi nu a văzut avarii la pereţi. „Sunt fericit că nimeni nu a fost rănit şi că aceasta a fost, practic, o tentativăă eşuată”, a subliniat el.

Gara Centrală şi Grand Place au fost evacuate, iar birourile şi restaurantele şi-au închis uşile şi au închis obloanele, potrivit RTL.

Circulaţia metroului în zonă a fost, de asemenea, suspendată pentru scurt timp la ordinul poliţiei.

În martie 2016, 32 de oameni au fost ucişi în atacuri comise la Bruxelles, revendicate de gruparea teroristul Statul Islamic. Aceeaşi celulă s-a aflat şi spatele atacurilor de la Paris, din noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.