Marina turcă a desfăşurat cel puţin cinci nave în zona maritimă dintre Grecia şi Turcia, la sud de insula Kasos, într-o provocare ce a tulburat din nou relaţiile bilaterale, după o perioadă de relativă destindere. Desfăşurarea navelor de război a avut loc sub pretextul că platoul continental turc a fost încălcat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aşa-zisa încălcare teritorială - în condiţiile în care Turcia nu recunoaşte că insulele au un platou continental propriu - a fost cauzată de prezenţa Ievoli Relume, o navă de cercetare sub pavilion italian, care cercetează marea pentru viitoarea amplasare a unor cabluri maritime subacvatice pentru Great Sea Interconnector (GSI), conexiunea electrică dintre Creta şi Cipru, scrie Greek Reporter.

Ankara a formulat anterior obiecţii, pe cale diplomatică, cu privire la prezenţa instalatorului italian de cabluri Teliri în timp ce acesta instala cabluri de fibră optică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

O altă sursă de tensiune bilaterală a fost generată de o apariţie la televiziune a ministrului elen al sănătăţii, Adonis Georgiadis, care promova capacităţile avionului multirol avansat F-35, pe care Grecia a decis oficial că îl va achiziţiona de la SUA.

Referindu-se la o veche ameninţare a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan potrivit căreia forţele turceşti ar putea apărea "dintr-o dată într-o noapte", Georgiadis s-a lăudat: "Într-o noapte putem apărea în Ankara şi putem distruge totul".

"Nu spun că vom face un astfel de lucru, pentru că nu vrem, dar când Erdogan spune astfel de lucruri, izbucnesc în râs. Veţi veni într-o noapte în Grecia, cu ce? Cu rablele voastre? Toată lumea ştie că forţele aeriene ale Turciei sunt o nulitate", a continuat ministrul elen.

Retorica lui Georgiadis a fost preluată de presa turcă, care a ajuns la concluzia că "ministrul grec a întrecut măsura".

Anterior, Ministerul de Externe de la Ankara denunţase declaraţiile unui alt ministrul grec, de data aceasta cel al apărării, Nikos Dendias, care catalogase Turcia drept "invadator", înaintea comemorîrii invaziei turce din 1974.

"Din când în când, vedem unele figuri populiste din Grecia care încearcă să submineze relaţiile dintre cele două ţări. Dorim să îmbunătăţim relaţiile cu Grecia ca buni vecini. Dar, cu siguranţă, acest lucru nu înseamnă că ar trebui să rămânem tăcuţi în faţa unor astfel de prostii", a comentat preşedintele Erdogan remarcile lui Dendias. "I-am spus (premierului grec Mitsotakis) că nu vor exista remarci care să irite fiecare parte şi el a spus că împărtăşeşte acelaşi punct de vedere. Cu toate acestea, ministrul apărării Nikos Dendias a avut, din păcate, altceva în minte. În mod evident, el nu a fost la curent cu discuţia noastră cu Mitsotakis şi a vorbit de rău (despre Turcia). A-i numi pe turci 'invadatori' este o expresie imorală, lipsită de tact. Domnul Mitsotakis ar trebui să-l pună la locul său pe acest ministru al său", a spus Erdogan.

În prezent, se fac eforturi pentru dezescaladarea tensiunilor dintre Grecia şi Turcia în Marea Egee, din cauza prezenţei navelor militare şi a navei de explorare la sud de insulele Kassos şi Karpathos, scrie eKathimerini.

Navele de război turceşti sunt desfăşurate chiar în afara apelor teritoriale ale Greciei (la 6 mile de coastă). Navele greceşti şi turceşti nu s-au angajat în niciun mod ostil, au declarat surse diplomatice pentru Kathimerini. Oficialii greci şi turci sunt în comunicare permanentă.

Nava de cercetare Ievoli Relume îşi va încheia activitatea de cercetare miercuri la ora 21.00, după cum se menţionează în avertizarea de navigaţie (NAVTEX) emisă de staţia agenţiei de cartografiere a Marinei elene de la Iraklio, Creta.

Gestionarea situaţiei reflectă hotărârea Greciei de a nu perturba recenta detensionare dintre cele două ţări înaintea întâlnirii din septembrie dintre preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi premierul Kyriakos Mitsotakis. "Guvernul doreşte în mod clar să menţină o atmosferă de dialog şi suntem optimişti în această privinţă", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis, într-un interviu pentru radio Skai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.