Tehernaul a anunţat că privilegiază pista arabă, după atentatul de sâmbătă de la Ahvaz soldat cu 24 de morţi, potrivit bilanţului revizuit în scădere, şi a promis să răzbune ”în viitorul apropiat” acest act ”terorist”, relatează AFP.
Republica islamică Iran a acuzat duminică ”mişcarea Al-Ahwaziya”, arătând cu degetul mişcarea separatistă arabă din provincia Khuzestan, alcătuită din diverse mişcări.
Ahvaz este capitala Khuzestanului. Devastată de Războiul între Irak şi Iran (1980-1988), această provincie petrolieră din sud-vestul Iranului are o populaţie majoritar arabă.
Atacul de sâmbătă a fost comis de un comando de patru bărbaţi care a deschis focul cu arma automată asupra unei defilări militare şi mulţimii de spectatori, după care au fost împuşcaţi.
Atacatorii au omorât 24 de persoane şi au rănit alte 60, potrivit unui ultim bilanţ al autorităţilor locale. Televiziunea de stat a anunţat sâmbătă că au fost ucise 29 de persoane.
O ceremonie funerară avea loc luni, potrivit televiziunii de stat.
”Nu avem vreo îndoială asupra identităţii celor care au făcut asta”, a declarat preşedintele iranian Hassan Rohani, înainte a decola către New York, unde va participa la Adunarea Generală anuală a ONU.
”MERCENARII” LUI SADDAM
Rohani i-a acuzat pe autorii atentatului că au fost ”mercenari” ai fostului dictatori irakian Saddam Hussein care şi-au găsit, după moartea acestuia, alt ”stăpân” pe ”ţărmul de sud al Golfului Persic”.
El nu a numit vreun stat, însă Ministerul iranin de Externe l-a convocat duminică pe însărcinatul cu afaceri al Emiratelor Arabe Unite (EAU) la Teheran.
Anwar Gargash, ministrul de Externe al EAU, a respins orice legătură a ţării sale cu atentatul de la Ahvaz şi a acuzat Teheranul că a lansat o ”campanie” împotriva Abu Dhabi.
Rohani a promis sâmbătă un răspuns ”teribil” atacului de la Ahvaz. Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, au publicat duminică un comunicat în care au anunţat, ”într-un viitor apropiat”, o ”răzbunare de neuitat”, fără să facă alte precizări.
Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atentatul de la Ahvaz, însă autorităţile par să nu ia această revendicare în serios.
Ministerul iranian de Externe a anunţat că a mai convocat sâmbătă diplomaţi care reprezintă Danemarca, Marea Britanie şi Olanda la Teheran. El le-a transmis ”protestele puternice ale Iranului faţă de faptul că ţările lor adăpostesc anumiţi membri ai grupării teroriste care a comis atacul” de la Ahvaz.
O revendicare, în numele mişcării ”Rezistenţa Naţională din Ahvaz”, a fost difuzat sâmbătă pe un post satelitar - Iran Intrnational, cu sediul la Londra.
Într-un comunicat publicat pe site, alt grup din Khuzestan - Frontul Popular şi Democratic al Arabilor din Ahvaz (FPDAA) a negat orice implicare şi a acuzat autorităţile de la Teheran că au comandat atacul cu copul de a deturna atenţia de la susţinerea pe care o acirdă ”unor miliţii din regiune”.
FPDAA afirmă că luptă pentru ”dreptul la autodeterminare, libertatea şi independenţa” arabilor din Khuzestan. Frontul a mai subliniat că respinge violenţa.
”CONSPITAŢIE” AMERICANĂ
”Dacă legături vor fi stabilite cu Danemarca, acest lucru va avea, evident, consecinţe”, a declarat lateleviziunea publică daneză ministrul danez de Externe Anders Samuelsen.
Ministerul olandez de Externe a declarat AFP că a ”auzit versiunea Iranului şi (i-)a prezentat condoleanţe cu privire la atentat”.
La Londra, un purtător de cuvânt al Foreign Office a anunţat că a luat notă de ”îngrijorarea” exprimată de Iran şi a prezentat, de asemenea, ”condoleanţe” în urma acestui atac.
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a văzut în acest atac ”o continuare a conspiraţiei guvernelor din regiune (aflate) în solda Statelor Unite”.
La cuţite cu Iranul, Statele Unite au anunţat duminică că ”condamnă orice atac terorist contra oricui”, prin vocea ambasadoarei americane la ONU Nikki Haley, care l-a îndemnat pe Rohani să ”caute acasă”.
”Cred că iranienii s-au săturat şi de aici vine totul”, a declarat ea la CNN.
Khuzestanul se confruntă cu probleme de poluare atmosferică şi secetă repetate, iar populaţia sa se plânge în mod cronic că este lăsată pe cont propriu de către autorităţi.
Oficiali iranieni au acuzat sâmbătă fie Arabia Saudită, fie ”două state (arabe) de la Golful (Persic)” că au înarmat sau finanţat comandoul.
Arabia Saudită, o aliată a Statelor Unite, este marele rival regional al Iranului. Cele două ţări se opun în numeroase dosare în Orientul Mijlociu, mai ales în războaiele din Siria şi Yemen.
Teheranul şi Riadul şi-au întreupt relaţiile diplomatice din ianuarie 2016.
Iranul întreţine de asemenea relaţii tensionate cu EAU, cărora le denunţă cu regularitatea la coaliţia militară condusă de saudiţi care luptă în Yemen împotriva rebelilor huthi. Teheranul afirmă că susţine politic această rebeliune, însă nu militar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.