Talibanii nu au în vedere un armistiţiu în Afganistan, în cadrul negocierilor lor cu Statele Unite, ci doar o simplă reducere a nivelului violenţei, au precizat ei luni într-un comunicat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Adevărul este că Emiratul Islamic Afganistan (EIA) nu are un plan de armistiţiu”, se arată în acest text transmis presei.

Discuţiile între cele două părţi cu privire la o retragere a forţelor americane sunt suspendate în prezent, în urma unui atentat al talibanilor vizând o bază militară americană, la începutul lui decembrie.

”Americanii au cerut o reducere a (nivelului) violenţei, iar EIA studiază” această solicitare, se arată în comunicat.

”Presa a difuzat informaţii false despre un armistiţiu al EIA”, subliniază talibanii în comunicat.

Statele Unite şi talibanii discută de peste un an despre un acord privind o retragere a forţelor americane din Afganistan în schimbul unor garanţii în domeniul securităţii din partea insurgenţilor.

Aceste discuţii, care provesc un angajament în vederea unei ”reduceri a viokenţei”, erau  pe punctul de a fi finalizate în septembrie, când au fost suspendate de către preşedintele american Donald Trump în urma unui atentat al insurgenţilor soldat cu moartea a doi militari americani.

Negocierile au fost reluate, dar au fost orite din nou, în urma unui nou atac la baza militară americană de la Bagram.

Talibanii au revendicat după aceea alt atac, lunea trecută, afirmând că au ucis un militar american.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.