Sute de tunisieni au protestat marţi faţă de vizita prinţului Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite, numindu-l „criminal”, în a doua zi de demonstraţii care condamnă asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, scrie Reuters.
Prinţul Mohammed, moştenitorul tronului Arabiei Saudite, a plecat de la Cairo marţi şi este aşteptat la Tunis mai târziu în aceeaşi zi, vizita sa făcând parte dintr-un tur al statelor arabe. Anterior, el a vizitat Bahrain şi Emiratele Arabe Unite.
Asasinarea jurnalistului de la Washington Post, Jamal Khashoggi, un critic dur al prinţului, în consulatul Riadului din Istanbul a tensionat relaţiile dintre Arabia Saudită şi Occident şi a afectat imaginea prinţului, el fiind acuzat că se află în spatele asasinatului. Mohammed bin Salman neagă orice implicare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sute de protestatari au mărşăluit pe bulevardul central Habib Bourguiba din Tunis, locul în care au avut proteste masive prin care a fost dat jos preşedintele de la acea vreme al Tunisiei, Ben Ali, în 2011.
Ei au scandat „criminalul nu este binevenit în Tunisia” şi „ruşine conducătorilor Tunisiei”.
Jurnaliştii au desfăşurat un banner imens la sindictul lor, în care prinţul poate fi văzut cu un fierăstrău, arma care ar fi fost folosită pentru a-l dezmembra pe Khashoggi la Istanbul. Zeci de activişti ai drepturilor omului şi jurnalişti au organizat un protest mai mic luni.
Săptămâna trecută, Nourredine Ben Ticha, consilier al preşedintelui Tunisiei, Beji Caid Essebsi, a declarat că trebuie să se găsească adevărul privind asasinarea lui Khashoggi dar că incidentul nu trebuie folosit pentru a afecta stabilitatea regatului saudit.
Tunisia şi Arabia Saudită au sisteme politice diferite. Arabia Saudită este o monarhie absolută în timp ce Tunisia a trecut printr-o tranziţie spre democraţie din 2011.
În Tunisia sunt organizate alegeri libere iar în 2014 a fost aprobată o Constituţie prin care sunt garantate drepturi fundamentale precum libertatea de exprimare.
Vineri, prinţul Mohammed bin Salman urmează să participe la summit-ul G20 din Argentina., însă procurorii argentinieni iau în considerare punerea sa sub acuzare după o propunere venită de la organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, Human Rights Watch.
”Autorităţile judiciare argentiniene au început să analizeze o plângere cu privire la presupusul rol al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman în legătură cu posibile crime de război comise de către coaliţia condusă de către Arabia Saudită în Yemen şi cazuri de tortură de către conducători saudiţi”, a anunţat luni, într-un comunicat, organizaţia nonguvernamentală.
HRW a cerut totodată justiţiei argentiniene să ancheteze cu privire la ”posibila complicitate” a lui MBS în asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, la 2 octombrie, la consulatul saudit din Istanbul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.