Sute de oameni s-au strâns luni seară în piaţa St. Anne, din Manchester, la exact o săptămână după atacul terorist de la Manchester Arena, soldat cu 22 de morţi, relatează Sky News
La ora la care a avut loc atacul, 22.31 (00.31 ora României), peste piaţă s-a aşternut tăcerea şi un singur clopot a bătut.
Copii şi adulţi, cu lumânări în mâini, au izbucnit după aceea în aplauze.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Înfruntând ploaia, mulţi dintre cei care au luat parte la ceremonie au îngenuncheat pentru a citi miile de mesaje lăsate lângă marea de flori. Familii s-au luat în braţe, iar străini s-au susţinut unii pe alţii.
“A fost prima ocazie pe care am avut-o ca familie să venim împreună. Cred că este important să vii şi să aduci un omagiu”, a spus unul dintre participanţi.
“Suntem din Manchester şi acest lucru înseamnă Manchester, să ne unim uneori, când este nevoie”, a adăugat el.
“Sentimentul de pace aici este incredibil. În pofida atrocităţii şi răului care a avut loc, în mod clar, pacea şi iubirea sunt atât de evidente încât am avut nevoie de timp să mă rog”, a insistat bărbatul.
La finalul omagiului, oamenii au cântat melodia „Don't Look Back In Anger” a Oasis, la fel ca la un alt omagiu, de săptămâna trecută.
Cordoane de poliţişti înarmaţi au privit emoţionaţi scena. Aproximativ 1.000 de ofiţeri sunt implicaţi în ancheta în curs. Paisprezece oameni sunt în arest în prezent, în legătură cu atacul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...