Sute de militanţi de extremă-dreapta din Ungaria s-au strâns sâmbătă într-o suburbie a Budapestei, pentru a lansa o nouă mişcare politică. Ei speră că mişcarea va candida la alegerile parlamentare de anul viitor, cu un mandat care include rasismul, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Principalul partid de opoziţie din ţară, Jobbik, s-a îndepărtat de rădăcinile sale de extremă-dreapta şi se apropie de centru. Acest lucru a creat spaţiu pentru noi initiative extremiste.

Trei grupări au organizat mitingul din suburbia Vecses, pentru mişcarea „Forţă şi Hotărâre”, descrisă drept „desfăşurarea drapelului extremei-dreapta”. Formaţiunea foloseşte limbaj rasist pentru a se opune liberalismului şi imigraţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Balazs Laszlo, unul dintre liderii mişcării, a spus în faţa mulţimii că Europa a dat dovadă de o toleranţă greşită faţă de pericolul reprezentat de minorităţi şi faţă de afluxul de milioane de oameni.

“Zeci de milioane s-au adăugat arabilor, africanilor şi ţiganilor care nu vor arăta nicio toleranţă atunci când îşi vor da seama de puterea pe care importanţa lor demografică le-o dă”a adăugat el. „Comunitatea noastră etnică trebuie să fie prima (...), nu există egalitate”, a subliniat Balazs Laszlo.

Zsolt Tyirityan, un alt lider al mişcării, a folosit ideologia nazistă Lebensraum, sau „spaţiu vital”, pentru a zugrăvi o imagine sumbră a prezentului Europei.

„Sunt conştient de rasă. Sunt mândru să fiu un european alb (...). Şi îmi rezerv dreptul să apăr acest lucru”, a subliniat el.

După declaraţii, un susţinător s-a apropiat de Tyirityan şi l-a rugat să semneze o copie nouă a Men Kampf, de Adolf Hitler.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.