Una dintre bombele nucleare americane depozitate la o bază aeriană olandeză s-ar putea să fi fost avariată într-un accident recent, potrivit unui raport publicat luni, care intervine într-un moment în care o nouă generaţie a acestor arme urmează să ajungă pe continent, relatează The Guardian.
Federaţia Oamenilor de Ştiinţă Americani (FAS) a descoperit o fotografie cu o bombă B61 care este inspectată de militari americani pentru a vedea dacă a fost deteriorată. Doi dintre soldaţi fac parte dintr-o unitate de eliminare a muniţiilor explozive, iar alături de ei este şi un civil. Partea din spate a bombei pare să fi fost răsucită în urma unui impact, iar una dintre aripioarele cozii lipseşte. O aparentă fisură a învelişului este acoperită cu bandă adezivă roz.
FAS a făcut publică fotografia luni şi precizează că imaginea a fost inclusă într-o prezentare din 2022 pentru studenţii care candidează pentru o slujbă în cadrul Laboratorului Naţional Los Alamos din New Mexico, una dintre facilităţile pentru arme nucleare ale ţării.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
FAS a geolocalizat imaginea şi a stabilit că fotografia fost făcută la baza aeriană Volkel din Olanda, una dintre cele şase baze din cinci ţări europene unde sunt stocate în prezent în total 100 de bombe nucleare gravitaţionale B61, ca parte a unui acord cu SUA de amplasare a armelor nucleare.
"Trebuie subliniat din capul locului că nu există nicio confirmare oficială că imaginea a fost realizată la baza aeriană Volkel, că forma avariată de B61 este o armă reală (sau una destinată antrenamentului) sau că avariile au fost rezultatul unui accident (faţă de o simulare, în scopuri de antrenament)", a scris Hans Kristensen, autorul raportului şi directorul proiectului pentru informaţii nucleare din cadrul FAS. Însă, "dacă imaginea este într-adevăr urmarea unui eveniment real cu arme nucleare, ar constitui primul caz documentat al unui accident recent cu arme nucleare la o bază aeriană din Europa", adaugă oficialul.
O deteriorare a unei arme nucleare este clasificată în terminologia SUA drept incident "bent spear" şi, în general, este ţinut secret.
"SUA menţin cel mai înalt nivel de standarde pentru personalul şi echipamentele care susţin arsenalul strategic, incluzând activităţi de instruire de rutină, întreţinere şi securitate, pentru a proteja capacităţile critice ale Americii", a declarat un purtător de cuvânt al forţelor aeriene americane din Europa, care nu a vrut să facă niciun comentariu specific în legătură cu fotografia, menţionează The Guardian. "Politica SUA este că nu putem nici confirma, nici infirma prezenţa sau absenţa armelor nucleare în orice locaţie generală sau specifică, inclusiv la exerciţii specifice sau operaţiuni reale", a precizat purtătorul de cuvânt.
La rândul său, Laboratorul Naţional Los Alamos a precizat într-o declaraţie trimisă prin e-mail: "Nu sunt disponibile informaţii suplimentare în legătură cu această fotografie".
CE SE ŞTIE DESPRE BOMBELE GRAVITAŢIONALE B61 ÎN EUROPA
Bomba B61 este singura armă nucleară tactică rămasă în arsenalul american, iar 100 de astfel de bombe sunt depozitate în Olanda, Belgia, Germania, Italia şi Turcia. Bombele rămân proprietatea SUA, dar echipaje aeriene din alte şase ţări NATO (cele cinci ţări gazdă plus Grecia) sunt instruite să le pună pe avioane şi să le manevreze.
În cazul unor ostilităţi, pentru ca armele să fie transferate pe avioanele aliate, ar fi nevoie de acordul SUA, al grupului de planificare nucleară al NATO şi, datorită istoriei acestui aranjament, al premierului britanic.
Astfel de operaţiuni de partajare nucleară sunt practicate în fiecare an în cadrul exerciţiului Steadfast Noon al NATO, cel mai recent având loc în noiembrie. De la invazia Rusiei în Ucraina, ŞI Polonia a cerut să facă parte din acest aranjament.
Susţinătorii controlului armelor nucleare au susţinut mult timp că B61 este depăşită din punct de vedere militar şi ar trebui retrasă din Europa ca un pas spre dezarmare. Administraţia Obama a avut în vedere retragerea acestei arme, dar s-a lovit de rezistenţa unor aliaţi europeni, care le consideră simbolice pentru umbrela nucleară americană ce îi protejează. Ideea a fost abandonată cu totul odată cu anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în 2014.
În schimb, arma a fost modernizată, iar noua versiune, B61-12, urmează să fie livrată în Europa.
În ianuarie, avioanele de transport C-17A au primit aprobarea de siguranţă pentru a transporta bombe nucleare B61-12, iar Hans Kristensen, directorul de program din cadrul Federaţiei Oamenilor de Ştiinţă Americani, a precizat că un avion C-17A a zburat de la Albuquerque, New Mexico, la baza aeriană Volkel în urmă cu o săptămână, dar a avertizat că acest lucru nu dovedeşte că acesta transporta bombe B61-12.
"Bomba B-61 este cât se poate de sigură, atât cât poate fi o armă nucleară complet asamblată. Are mecanisme de siguranţă bune şi explozibili insensibili, care nu vor detona dacă sunt expuşi la foc, şocuri, şrapnel etc.", a precizat Eric Schlosser, autorul cărţii Command and Control: Nuclear Weapons, the Damascus Accident, and the Illusion of Safety (Armele nucleare, accidentul de la Damasc şi iluzia siguranţei - n.r.).
"Ogivele transportate în mod obişnuit cu camioanele de la baza pentru arme nucleare din Berkshire la baza de submarine Trident de pe coasta de vest a Scoţiei sunt mult mai problematice. S-ar putea obţine o împrăştiere semnificativă a plutoniului sau chiar o detonare nucleară la scară mică în urma unui accident sau al unui atac terorist - iar aceste focoase sunt, de asemenea, mai vulnerabile la sabotaj", a subliniat expertul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.