Luigi Mangione, suspectul acuzat de crimă în cazul împuşcării unui director de la firma de asigurări de sănătate UnitedHealth, a avut un acces de furie, marţi, în timp ce era dus la un tribunal din Pennsylvania. El s-a luptat pentru scurt timp cu agenţii care îl însoţeau şi a strigat furios. În acelaşi timp, la o zi de la arestarea sa, începe să se contureze o imagine mai clară a posibilelor sale motive, inclusiv faptul că el însuşi avea probleme medicale, relatează Reuters.
În timp ce era escortat marţi într-un tribunal din Pennsylvania, Luigi Mangione, în vârstă de 26 de ani, s-a întors spre un grup de reporteri şi a strigat: „Este complet deplasat şi o insultă la adresa inteligenţei poporului american! Este o experienţă trăită”. Nu a fost clar la ce se referea.
La audiere, avocatul apărării i-a spus judecătorului că Mangione se va opune extrădării către New York, unde este acuzat de crimă şi alte infracţiuni. Această decizie ar putea întârzia procesul cu câteva săptămâni, dar este puţin probabil să blocheze eventualul său transfer. Deocamdată, Mangione va rămâne în închisoare în Pennsylvania, unde este acuzat de port de armă şi fals. Avocatul său, Tom Dickey, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Mangione intenţionează să pledeze nevinovat la aceste acuzaţii.
Brian Thompson, directorul general al diviziei de asigurări de la UnitedHealth, unul dintre cei mai mari asigurători de sănătate din SUA, a fost împuşcat mortal în dimineaţa zilei de 4 decembrie în faţa unui hotel din Manhattan în ceea ce poliţia a declarat a fi un atac ţintit, care a declanşat o urmărire generală ce a dus la arestarea lui Mangione.
POSIBILE MOTIVAŢII
Marţi au ieşit la iveală mai multe indicii cu privire la posibila sa motivaţie.
În momentul arestării, Mangione deţinea un manifest scris de mână care, potrivit poliţiei, oferă o perspectivă asupra mentalităţii sale. The New York Times (NYT) a relatat că un raport intern al poliţiei din New York - care analizează documentul - a concluzionat că Mangione a văzut crima ca pe un răspuns justificat la ceea ce el crede că ar fi corupţia din industria medicală.
„Aceşti paraziţi pur şi simplu au meritat-o”, se arată în manifest, potrivit NYT.
Mangione suferea de dureri cronice de spate care îi limitau viaţa de zi cu zi, potrivit prietenilor, postărilor sale de pe reţelele sociale şi altor informaţii apărute în presă. Profilul său de pe X prezintă o imagine de fundal a unei radiografii cu ceea ce par a fi şuruburi şi plăci inserate în partea inferioară a spatelui.
Un angajat de la TrueCar a declarat pentru Reuters că Mangione a lucrat la site-ul de cumpărare de maşini ca inginer de date din 2022 până la sfârşitul anului 2023. La mijlocul anului 2023, Mangione şi-a luat un concediu de două luni pentru ceea ce managerul angajatului a spus ca fiind probleme legate de spate. Angajatul, care a cerut să nu fie numit, l-a descris pe Mangione ca fiind „incredibil de inteligent” şi foarte prietenos cu colegii săi. El a declarat că societatea oferea angajaţilor asigurare de sănătate prin UnitedHealth, precum şi alte opţiuni, cum ar fi Aetna.
Din ianuarie până în iunie 2022, Mangione a locuit în comunitatea Surfbreak din Honolulu, unde a condus un club de carte şi a făcut surf, drumeţii şi escaladă, a declarat fondatorul grupului, R.J. Martin, pentru publicaţia hawaiiană Civil Beat.
Martin a declarat că Mangione suferea de dureri de spate cauzate de vertebre deplasate care îi afectau măduva spinării şi că a plecat la un moment dat pe continent pentru o intervenţie chirurgicală. Dar în iunie sau iulie a devenit dintr-odată „tăcut”, a declarat Martin pentru Civil Beat.
Mangione nu a arătat niciodată vreun semn de violenţă, a declarat Martin ulterior pentru MSNBC. „Luigi pe care l-am cunoscut eu este complet incompatibil cu profilul unui asasin”, a spus el, descriindu-l pe suspect ca fiind amuzant, amabil şi grijuliu.
FAN AL LUI UNABOMBER?
La un moment dat, Mangione a sugerat clubului de lectură Surfbreak să citească manifestul lui Ted Kaczynski - teroristul american cunoscut sub numele de Unabomber - ca o glumă, potrivit lui Martin.
Pe site-ul Goodreads, dedicat cărţilor, o postare cu numele lui Mangione laudă cartea lui Kaczynski „Societatea industrială şi viitorul său” ca fiind „vizionară” cu privire la societatea modernă. El îl numeşte pe Unabomber „revoluţionar politic extrem” şi sugerează că violenţa este o formă legitimă de rezistenţă în anumite circumstanţe.
Mangione a fost văzut luni la un McDonald's de către un angajat care şi-a dat seama că seamănă cu persoana din imaginile de pe camerele de supraveghere căutată de poliţie.
Mangione, absolvent din Ivy League şi şef de promoţie al unei şcoli private de băieţi din Maryland, avea un „pistol fantomă” încărcat - o armă de foc nedetectabilă, asamblată din piese - şi un amortizor, au declarat luni autorităţile. Atât arma, cât şi hainele sale semănau foarte mult cu cele folosite de asasinul lui Thompson.
Potrivit autorităţilor, acesta avea, de asemenea, mai multe acte de identitate false, inclusiv un act de identitate fraudulos din New Jersey care se potrivea cu cel folosit de atacator pentru a se înregistra la un hostel din Manhattan cu câteva zile înainte de atac.
Familia lui Mangione a dat publicităţii o declaraţie în care spune că ştie doar ceea ce a fost raportat în mass-media. „Familia noastră este şocată şi devastată de arestarea lui Luigi”, a spus familia în declaraţia postată pe contul de X al deputatului Nino Mangione din Maryland. „Oferim rugăciunile noastre familiei lui Brian Thompson şi cerem oamenilor să se roage pentru toţi cei implicaţi”, transmite familia.
Atacatorul a reuşit să evite capturarea timp de câteva zile după atacul de miercurea trecută din faţa hotelului Hilton din centrul Manhattanului.
Asasinarea lui Thompson a declanşat un val de frustrare din partea americanilor care cu greu îşi permit asistenţă medicală şi a celor cărora le-au fost refuzate cererile de despăgubire sau îngrijirea.
Thompson, tată a doi copii, era CEO al UnitedHealthcare din aprilie 2021, având o carieră de 20 de ani în cadrul companiei mamă. El se afla în New York pentru a participa la conferinţa anuală a investitorilor companiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.