O nouă subvariantă indiană (delta) a SARS-CoV-2 îngrijorează Regatul Unit - ”AY.4.2” -, care a fost descoperită în majoritatea ţărilor europene, identificată în iulie 2021 şi caracterizată prin două mutaţii genetice la nivelul proteinei ”spike”, Y145H şi A222V, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2 - foarte contagioasă - a apărut în India şi a provocat o intensificare a pandemiei la sfârşitul primăverii şi începutul verii.

Apariţia unor noi mutaţii nu este surprinzătoare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În prezent există 45 de subvarinate ale variantei delta. Percepţia că aceste variante sunt omogene este falsă”, declară cotidianului directorul Institutului de Genetică al University College of London François Balloux.

Autorităţile britanice sunt îngrijorate de frecvenţa apariţiei acestei subvariante în Regatul Unit, unde a crescut cu 7% în ultimele săptămâni, precizează François Balloux.

Subvarianta AY4.2 a fost descoprită în 27 de ţări şi a contaminat în mod oficial 14.970 de persoane în lume - dintre care 14.247 în Regatul Unit şi 14 în Franţa, potrivit unor date prezentate luni de site-ul outbreak.info.

Cazuri au fost înregistrate de asemenea în America de Nord, Europa, Australia şi Japonia.

Apariţia acestei noi variante alimentează temeri cu privire la o transmisibilitate şi mai puternică.

”Aceasta este prima subvariantă mai transmisibilă decât (varianta indiană) delta. Mulţi sperau că am atins un nivel maximum de transmisibilitate prin varianta delta”, declară François Balloux.

El estimează că nivelul transmisibilităţii AY4.2 este cu 10% mai mare decât al variantei indiene.

Însă, în opinia sa, această nouă subvariantă reprezintă un risc mai mic decât alte tulpini.

Apariţia acesteia nu contituie ”o situaţie comparabilă cu apariţia tulpinilor alpha şi delta, care erau mult mai transmisibile (cu 50% sau mai mult) decât toate tulpinile aflate în circulaţie la momentul respectiv”.

Situaţia ”nu este dramatcă”. iar ”uşoara creştere a transmisibilităţii va avea o incidenţă mică asupra numărului cazurilor. Este puţin probabil ca (subvarianta AY4.2) să schimbe situaţia actuală”, apreciază el.

În pofida nivelului mai important al transmisibilităţii acestei subvariante, ”există puţine motive să credem că subvarianta afectează persoane vaccinate”, dă asigurări François Balloux.

Studii se află în curs în vederea precizării rezistenţei subvariantei AY4.2 la vaccinuri împotriva covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.