Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că Statele Unite, care doresc să deschidă discuţii cu Rusia, vor să îi facă „pe plac lui Putin” şi a descris capacitatea de apărare a Europei ca fiind „slabă”, într-un interviu difuzat luni de postul public german de televiziune ARD, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Problema este că Statele Unite spun acum lucruri care îi sunt foarte plăcute lui Putin. Cred că aici este problema. Pentru că vor să-i facă pe plac”, a spus liderul ucrainean în acest interviu înregistrat sâmbătă, dar difuzat luni, ale cărui răspunsuri au fost traduse în germană.

Declaraţiile conciliante ale lui Donald Trump faţă de Kremlin vizează „obţinerea unui succes rapid. Dar ceea ce doresc ei - o simplă încetare a focului - nu înseamnă un succes”, a avertizat preşedintele ucrainean în interviul acordat ARD în timpul Conferinţei de Securitate de la München de săptămâna trecută.

În urma convorbirii telefonice de săptămâna trecută dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, oficiali ruşi şi americani de rang înalt urmează să se întâlnească marţi în Arabia Saudită pentru discuţii menite, potrivit Moscovei, să restabilească relaţiile bilaterale şi să pună bazele unor negocieri referitoare la Ucraina.

În ultimele zile, oficialii americani au declarat că sunt inevitabile concesiile teritoriale către Rusia, iar intrarea Ucrainei în NATO este nerealistă.

„Nu vom semna orice pentru a fi aplaudaţi”, a avertizat Volodimir Zelenski în acest interviu, în care adaugă, cu referire la teritoriile ocupate de Rusia: „Vom primi totul înapoi”.

Preşedintele ucrainean consideră, de asemenea, că Europa se află într-o poziţie slabă, dacă nu mai poate conta pe umbrela de securitate americană. „Europa este slabă astăzi” în ceea ce priveşte „numărul trupelor de luptă, flota, forţele aeriene, dronele”, deşi capacităţile sale au fost consolidate în ultimii ani, a spus el. Ucraina şi-a sporit, de asemenea, capacităţile de apărare de la începutul invaziei ruse de acum trei ani, dar „cu siguranţă nu va exista nicio victorie ucraineană fără sprijinul Statelor Unite”, potrivit lui Volodimir Zelenski.

El a adăugat că a discutat cu Donald Trump despre posibila desfăşurare de trupe străine pentru a monitoriza o eventuală încetare a focului în Ucraina. „I-am spus că americanii ar trebui să facă parte din aceasta, altfel riscăm să ne pierdem unitatea”, a dezvăluit Zelenski.

Întrebat dacă ar renunţa la preşedinţia Ucrainei, dacă este necesar pentru a ajunge la un acord, Zelenski a spus că este „gata să facă orice” pentru „o pace puternică şi durabilă”.

CITEȘTE ȘI Reprezentantul SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, spune că nimeni nu va impune un acord „unui lider ales al unei naţiuni suverane”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.