Secretarul american al Trezoreriei Scott Bessent a subliniat într-o întâlnire cu premierul ucrainean Denîs Şmîhal asupra necesităţii încheierii ”cât mai rapid posibil” a unui ”parteneriat economic” între Statele Unite şi Ucraina, relatează AFP.
”Negocieri tehnice foarte productive continuă între cele două părţi”, a anunţat miercuri într-un comunicat, în urma acestei întâlniri, Departamentul american al Trezoreriei.
Washingtonul şi Kievul au semnat la 17 aprilie un ”Memorandum de intenţie”, o primă etapă în vederea încheierii unui acord complex privind un acces la resurse natturale şi minereuri strategice ale Ucrainei.
În acest memorandum, obiectivul încheierii negocierilor este stabilit la 26 aprilie.
Kievul şi Washingtonul au prevăzut să semneze acest acord în urmă cu mai multe săptămnâni, însă o întâlnire agitată între preşedinţii Donald Trump şi Volodimir Zelenski, la sfârşitul lui februarie, a întrerupt temporar lucrările.
Donald Trump vrea ca acest acord, care vizează acordarea Statelor Unite a unor redevenţe din profiturile obşinute prin exploatarea resurselor ucrainene şi metalelor rare, să constituie o compensaţie a ajutoarelor în valoare de miliarde de dolari acordate de Ucrainei de către predecesorul său Joe Biden.
Scott Bessent a reiterat miercuri, în cursul întâlnirii cu Denîs Şmîhal, susţinerea Statelor Unite a ”suveranităţii ucrainene” şi a subliniat angajamentul Americii de a asigura o ”pace durabilă popoarelor Ucrainei şi Rusiei”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.