Statele Unite au anunţat miercuri că suspendă un ajutor de peste 95 de milioane de dolari acordat Georgiei din cauza "acţiunilor antidemocratice", ca urmare a adoptării, în mai, a unei legislaţii controversate privind "influenţa străină", după modelul unei legi ruseşti represive, relatează AFP.
"Acţiunile antidemocratice şi afirmaţiile false ale guvernului georgian sunt incompatibile cu regulile de aderare la UE şi NATO", a declarat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, într-un comunicat, referindu-se la ambiţiile ţării din Caucaz de a adera la aceste organizaţii.
În luna mai, Washingtonul a ordonat o revizuire a întregii sale cooperări cu Georgia după ce parlamentul de la Tbilisi a adoptat această lege, care a provocat manifestaţii masive în ţară.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Legislaţia obligă orice ONG sau instituţie media care primeşte peste 20 % din finanţarea sa din străinătate să se înregistreze ca "organizaţie care urmăreşte interesele unei puteri străine" şi să se supună controlului administrativ. Criticii au supranumit-o "legea rusă" din cauza asemănării sale cu legislaţia adoptată în Rusia pentru a suprima opoziţia.
Statele Unite au anunţat deja sancţiuni împotriva a zeci de oficiali georgieni şi suspendarea manevrelor militare cu Georgia programate pentru sfârşitul lunii iulie.
Deşi Georgia, o fostă republică sovietică, este candidat oficial la aderarea la UE din decembrie 2023, iar Visul Georgian, partidul de guvernământ, susţine în mod oficial obiectivul înscris în Constituţie de a adera într-o zi la UE şi NATO, acest partid, aflat la putere din 2012, a multiplicat măsurile care, în opinia criticilor săi, apropie ţara de Moscova.
La sfârşitul lunii iunie, liderii UE au decis o "oprire" de facto a procesului de aderare în aşteptarea unei schimbări de politică la Tbilisi.
Georgia are alegeri legislative în luna octombrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.