Statele Unite acuză în mod public China de piratarea informatică a cerectării americane cu privire la un vaccin împotriva noului coronavirus cu scopul de a-şi însuşi informaţii utile, dezvăluie presa americană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţia federală americană (FBI) şi Departamentul Securităţii Interne urmează să publice ”în zilele următoare” o alertă oficială care pune în gardă cu privire la presupuse tentative de obţinere ”în mod ilicit a unor elemente preţioase vizate de proprietatea intelectuală şi date din domeniul sănătăţii publice vizând vaccinuri, tratamnete şi teste de depistare”, dezvăluie The New York Times (NYT) şi The Wall Street Journal (WSJ).

În vizorul FBI se află hackeri şi ”actori netradiţionali” - adică cercetători şi studenţi care, potrivit administraţiei lui Donald Trump, sunt activaţi să fure informaţii de la institute universitare şi laboratoare publice la care lucrează.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ei sunt suspectaţi că acţionează în contul Chinei, potrivit celor două cotidiene.

Contactat de AFP, Departamentul de Stat american a refuzat să confirme sau să dezmintă aceste dezvăluiri.

”Continuăm să îndemnăm toate guvernele străine să-şi respecta angajamentul de a cţiona în mod responsabil în vederea promovării stabilităţii în spaţiul cibernetic”, a subliniat un purtător de cuvânt.

Statele Unite reproşează de mult timp gigantului asiatic un spionaj industrial şi au transformat apărarea proprietăţii intelectuale americane o prioritate în războiul comercial dintre cele două mari puteri.

Însă o asemenea acuzaţie riscă să afecteze şi mai mult relaţiile între Washington şi Beijing, foarte tensionate de la apariţia noului coronavirus la sfârşitul lui 2019 în oraşul chinez Wuhan.

Ministerul chinez de Externe a respins luni orice suspiciune de piraterie informatică după dezvăluirile NYT.

”China este un mare apărător al securităţii cibernetice şi o victimă a atacurilor cibernetice. Ne opunem în mod ferm oricăui fel de atac cibernetic al unor hackeri şi luptăm împotriva lor”, a declarat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian.

”Ne aflăm în vârful cercetării mondiale cu privire la un vaccin şi un tratament împotriva covid-19. Este imoral ca China să fie vizată de zvonuri şi calomnii în absenţa unor probe”, a denunţat el.

Locatarul Casei Albe suspectează în mod deschis Beijingul de faptul că a ascuns un accident de laborator la Wuhan care s-ar afla la originea pandemiei covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.