Statele Unite supraveghează Coreea de Nord ”foarte îndeaproape”, a avertizat preşedintele american Donald Trump, odată cu apropierea expirării unui ultimatum, la sfârşitul anului, dat de Phenian Washingtonului, relatează AFP.
”Aş fi dezamăgit dacă s-ar pregăti ceva, iar dacă aşa stau lucrurile, ne vom ocupa de asta”, a declarat luni Donald trump.
”Noi supraveghem Coreea de Nord foarte îndeaproape”, a avertizat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Phenianul a făcut în ultimele săptămâni o serie de declaraţii vehemente şi a dat Washingtonului un ultimatum până la sfârşitul anului, ameninţând, în lipsa unor progrese în discuţiile lor, cu un ”cadou de Crăciun”.
După o apropiere spectaculoasă în 2018, negocierile în dosarul nuclear se află în impas, în urma eşecului summitului de la Hanoi, în februarie, între Donald Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un.
Statele Unite cer Coreei de Nord să renunţe imediat la întregul arsenal atomic, în timp ce aceasta din urmă cere o ridicare rapidă a cel puţin unei părţi a sancţiunilor internaţionale care-o strangulează economia.
Emisarul american pentru Coreea de Nord Stephen Biegun a catalogat luni, la Seul, exigenţele Phenianului drept ”ostile”, ”negative” şi ”nedorite”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...