Câteva mii de persoane, majoritatea femei, s-au adunat sâmbătă la Washington pentru a protesta faţă de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, unele purtând pălăriile roz care au marcat protestul mult mai amplu faţă de prima sa învestire în 2017, relatează Reuters.
În Franklin Park, unul dintre cele trei puncte de plecare ale "Marşului popular" care va traversa centrul oraşului, protestatarii s-au adunat pe o ploaie slabă pentru a se mobiliza în favoarea egalităţii de gen şi a autonomiei corporale.
Alţi protestatari s-au adunat în alte două parcuri, tot în apropierea Casei Albe, un grup concentrându-se pe democraţie şi imigraţie, iar altul pe probleme locale din Washington, înainte de a se îndrepta spre adunarea finală a marşului de la Lincoln Memorial.
Maşinile de poliţie, cu sirenele pornite, au circulat între locurile de pornire.
Protestele faţă de învestirea lui Trump sunt mult mai restrânse decât în 2017, în parte pentru că mişcarea americană pentru drepturile femeilor s-a fracturat după ce Trump a învins-o pe vicepreşedinta Kamala Harris în noiembrie.
Vânzătorii au vândut insigne pe care scria #MeToo şi „Love trumps hate” (Dragostea învinge ura) şi au vândut steaguri ale Marşului popular cu 10 dolari.
„Este cu adevărat reconfortant să fiu astăzi aici cu voi toţi, în semn de solidaritate şi unitate, în faţa a ceea ce va fi un extremism cu adevărat oribil”, a spus Mini Timmaraju, şefa grupului Reproductive Freedom for All, mulţimii în momentul începerii evenimentelor. Ea a precizat că vestea bună este că dreptul la avort rămâne popular în ciuda victoriei lui Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.