Forţele americane, franceze şi britanice au doborât zeci de drone în zona Mării Roşii, după ce rebelii Houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, au vizat nava de marfă Propel Fortune, dar şi distrugătoarele americane din regiune, a anunţat armata americană într-un comunicat citat de Reuters.
Purtătorul de cuvânt militar al grupării, Yahya Sarea, a declarat sâmbătă, într-un discurs televizat, că au vizat cu 37 de drone nava de marfă şi "un număr de distrugătoare de război americane din Marea Roşie şi în Golful Aden".
Purtătorul de cuvânt al rebelilor Houthi a promis că aceştia îşi vor continua atacurile "până când agresiunea va înceta şi până când asediul asupra poporului palestinian din Fâşia Gaza va fi ridicat".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Rebelii Houthi atacă nave în Marea Roşie şi în Golful Aden încă din noiembrie, în ceea ce spun că este o campanie de solidaritate cu palestinienii în urma războiului Israelului împotriva Hamas în Gaza.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a declarat că armata americană şi forţele coaliţiei au doborât cel puţin 28 de vehicule aeriene fără echipaj (UAV) deasupra Mării Roşii în primele ore ale zilei de sâmbătă. "Nicio navă americană sau a coaliţiei nu a fost avariată în timpul atacului şi, de asemenea, nu au existat rapoarte de avarii din partea navelor comerciale", a precizat CENTCOM într-un comunicat.
Anterior, sâmbătă, CENTCOM declarase că armata a răspuns la un atac de amploare asupra navelor din Marea Roşie şi Golful Aden între orele 4:00 şi 6:30 dimineaţa (01:00-03:30 GMT). Aeronavele fără pilot au fost menite să prezinte "o ameninţare iminentă la adresa navelor comerciale, a Marinei americane şi a navelor coaliţiei din regiune", a precizat aceasta într-o postare pe X.
O navă de război şi avioane de luptă franceze au doborât, de asemenea, patru drone de luptă care înaintau spre navele militare aparţinând misiunii europene Aspides din regiune, se arată într-un comunicat al armatei franceze. "Această acţiune defensivă a contribuit în mod direct la protejarea cargobotului True Confidence, sub pavilion Barbados, care a fost lovit pe 6 martie şi este remorcat, precum şi a altor nave comerciale care tranzitează în zonă", a precizat armata franceză.
Franţa are o navă de război în zonă, precum şi avioane de război la bazele sale din Djibouti şi Emiratele Arabe Unite.
La rândul său, Ministerul britanic al Apărării a declarat că nava sa de război HMS Richmond s-a alăturat aliaţilor pentru a respinge un atac cu dronă al rebelilor Houthi în cursul nopţii, precizând că nu au existat răniţi sau pagube."Noaptea trecută, HMS Richmond a folosit rachetele sale Sea Ceptor pentru a doborî două drone de atac - respingând cu succes încă un atac ilegal al rebelilor Houthi susţinuţi de Iran", a declarat ministrul apărării, Grant Shapps, pe X. "Marea Britanie şi aliaţii noştri vor continua să ia măsurile necesare pentru a salva vieţi şi a proteja libertatea de navigaţie", adaugă oficialul.
Miercuri, trei marinari au fost ucişi într-un atac cu rachete lansat de rebelii houthi asupra navei True Confidence, operată de greci, ei fiind primele victime civile de când gruparea şi-a început atacurile pe această rută maritimă cheie.
De asemenea, United Kingdom Maritime Trade Operations (UKMTO) a confirmat că a existat o tentativă de atac asupra navei Propel Fortune, sub pavilion Singapore. Firma de transport maritim a raportat două explozii în imediata apropiere a vrachierului, dar tot echipajul de la bord era în siguranţă, iar nava se îndrepta spre următorul port de escală. "Pe baza surselor, Propel Fortune a fost probabil vizată din cauza datelor învechite privind proprietatea americană", a declarat UKMTO într-un comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.